25 aprilie 2024
ActualitateHorea Sibişteanu şi „Fetiş”, o lansare altfel

Horea Sibişteanu şi „Fetiş”, o lansare altfel

Horea Sibişteanu a început să scrie, ca orice tânăr, pe blogul personal „În căutarea eului pierdut”. Multe dintre postările lui au formă literară, impresii, opinii, experienţe, comentarii. A devenit cunoscut, căutat, comentat, mai ales după ce a plecat în Japonia, la un master în care a studiat, doi ani, ingineria seismică, fiind absolvent al Facultăţii de Construcţii a Universităţii „Gheorghe Asachi” Iaşi, acum locuind în Bucureşti.

Născut la 6 ianuarie 1987, în Bacău, „Horea Sibişteanu revine în oraşul natal nu din postura fiului rătăcitor, ci din ipostaza prozatorului care a reuşit să se remarce prin colaborările la câteva dintre publicaţiile trendy ale ultimilor ani, Subcapitol, Revista de povestiri, a semnat şi în ATENEU, dar mai ales prin debutul editorial, «A şaptea viaţă» (2004), şi prin colaborarea la volumul colectiv «Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români», din 2016”, au fost cuvintele de început ale directorului Bibliotecii Judeţene „Costache Sturdza”, Adrian Jicu, la lansarea, în Bacău, a volumului de povestiri „Fetiş”, Editura Nemira, 2019.

A fost o „lansare altfel”, cum se spune la şcoală. Alături de autor a venit şi Eli Bădică, coordonator al colecţiei „n’autor” de la Editura Nemira, Bacăul fiind ultimul oraş din turneul naţional de lansare a volumului.
Au participat la inedita lansare prieteni, foşti colegi de şcoală, rude, scriitori, mama autorului, Livia Şibişteanu.



Eli Bădică a prezentat câteva episoade din „laboratorul” editării manuscrisului, lungi discuţii, pauze de refacere a unor texte, până la forma finală, Horea fiind şi câştigătorul bursei „Prima carte”.
„Am scris cartea aceasta într-o perioadă mai dificilă din viața mea. M-a ajutat. M-ar bucura mult să vă opriţi în librărie şi să o răsfoiţi. Şi să vă placă atât de mult, încât să o luaţi acasă. Fără Eli şi fără Nemira, «Fetiş» nu era «Fetiş». Poate era «Fabrica», aşa cum am intitulat-o eu, poate era altceva. Sau poate nu era nimic. Nu cred că ar fi existat o variantă mai bună a cărții mele în altă parte”, a spus Horea, răspunzând unei întrebări. De ce „Fetiş”, a fost o altă întrebare. „Fetiş” este titlul unei povestiri, din cele 21 câte are volumul şi marchează o altă etapă în scrisul lui Horea Sibişteanu, impunând un scriitor stăpân pe mijloacele sale, capabil să valorifice ficţional experienţa niponă din vremea (post)studenţiei, din care merită remarcate simţul observaţiei, îndrăzneala, naturaleţea şi umorul.

Reprezentantul Editurii „Nemira” a ales să prezinte autorul, volumul, personajele, prin aplicarea chestionarului „Proust”, devenit celebru după ce a fost completat, în două rânduri, de scriitorul francez Marcel Proust. Sunt 20 de întrebări despre iubire, moarte, fericire şi sensul vieţii, care „reflectă natura umană a fiecăruia dintre cei intervievaţi”. E interesant şi fascinant pentru stabilirea unor repere personale, e un test bun, profund şi bine închegat, care scoate în relief sinceritatea, curajul de autocunoaştere, pe care Horea Sibişteanu l-a trecut cu brio, spre satisfacţia celor prezenţi. A fost un experiment interesant, care a înlocuit clasicele lansări, nu însă şi plăcuta sesiune de autografe, la care autorul a răspuns cu amabilitate.
Volumul „Fetiş” se găseşte şi la Librăria „Alexandria” din Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri