19 martie 2024
ActualitateHazel Green Flowers, din dragoste pentru flori

Hazel Green Flowers, din dragoste pentru flori

Există o vorbă în popor care spune că „cu o floare nu se face primăvară”. Dar cu suguranță, o floare îți poate mângâia sufletul. Cel puțin așa ne-au dat de înțeles două tinere din Bacău, Anca și Cristina, care au deschis de curând o florărie în zona străzii Stadionului, peste drum de lanțul de centre medicale.

Mai exact, Hezel Green Flower a apărut pe str. Erou Ciprian Pintea nr 20, un loc în care de foarte mulți ani funcționa ub chioșc cu specific alimentar și care, cel mai probabil, s-a închis în urma apariției în zonă a unor supermarketuri din rețele naționale consacrate. Acest aspect a creat un cadru propice pentru deschiderea unei afaceri cu domeniul de activitate florărie de către două tinere surori. Anca și Cristina Tocilă și-au dorit de multă vreme să aibă propria florărie dar abia acum au găsit acest spațiu.

Anca Tocilă

Cristina are o experiență de mai bine de 15 ani, iar Anca, fostă profesoară de engleză, a prin și ea câțiva ani în domeniu. Amândouă sunt îndrăgostite de acest domeniu și de mai bine de doi ani au gândit acest moment. Din punct de vedere economic, din cauza crizei sanitare, s-au temut puțin, dar, după cum a spus Anca, „dacă n-ai curaj, nu iese”. Cristina ne-a vorbit despre marfa pe care o oferă clienților și care provine din depozitele din Bacău, acestea aducând la rândul lor florile din Olanda, cel mai mare producător.



„Noi spunem că suntem mai diferite de ceilalți pentru că punem pasiune în ceea ce face. Suntem total dedicate florilor pe care le iubim foarte mult. Punem suflet în aranjamentele noastre. Cu toate acestea, ne adaptăm cerințelor pieții. Degeaba visez eu nu știu ce aranjament noaptea și clienților nu le place”, ne-a spus Anca Tocilă.
Chiar dacă au deschis florăria de foarte puțină vreme, vecinii din cartier trec prin fața magazinului și admiră florile. Le trec pragul și chiar dacă uneori nu cumpără nimic le încurajează pe cele două „florărese”. Cu toate că sunt proaspete pe piața din zonă se poate face un top al florilor vândute, pe primul loc fiind detașați trandafirii.

„Nu visăm la lucruri mărețe. Vrem doar să ne facem treaba bine”, ne-a spus cu modestie Cristina Tocilă. Pe lângă flori și aranjamente Cristina și Anca ornează și lumânări de nuntă sau botez. Pe viitor își doresc să aducă flori și de producătorii locali și au încredere că o să fie bine. „Facem lucrurile din suflet, cu mult drag, pentru că iubim florile”, a întărit în final Anca Tocilă. Așa că, dacă sunteți prin zona la intrare în Cornișa, nu ezitați să cumpărați o floare de la Hezel Green Flower. Cu siguranță vă va încălzi sufletul și vă va umple casa de bucurii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri