26 aprilie 2024
SportHandbal masculin / S-au reunit „CSMeii”

Handbal masculin / S-au reunit „CSMeii”

Miercuri seara, la Sala Sportuilor, prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău și-a reluat pregatirile sub comanda antrenorului Sandu Iacob.

Față de lotul care, în sezonul trecut, s-a salvat de la retrogradare la „baraj” și a ajuns în Final Four-ul Cupei României, „CSMeii” nu mai contează pe Tîrzioru, Gal, Crnoglavac, Huta și Capotă, toți aflați la final de contract cu gruparea băcăuană. Totodată, Freiwald, Păunică și G. Cotinghiu au fost trimiși la echipa a doua a clubului până când, ca să-l cităm pe Sandu Iacob, „vor ajunge la un nivel acceptat de staff-ul tehnic al echipei”. Capitolul achiziții continuă să fie afectat de blocarea bugetului municipiului Bacăului, CSM aflându-se sub tutela Consiliului Local.

Există tratative avansate pentru două come-back-uri, cele ale lui Dospinescu și Costea, dar și în ceea ce privește aducerea unui inter stânga gruzin. „Traversăm o perioadă dificilă prin blocarea bugetului, dar în tot răul există și un bine. Binele este că ne-am reunit și că ne putem antrena. Așteptăm deblocarea bugetului, lucru care ne-ar permite inclusiv completarea lotului”, a declarat Sandu Iacob, care a spus că „în viitorul sezon, consider că ne putem bate de la locul 2 în jos”.



CSM Bacău va începe campionatul pe 29 august, cu o deplasare pe terenul Stelei, pentru ca primul meci acasă să fie programat în runda a doua, contra campioanei Dinamo. Până la startul oficial, „CSMeii” au programate participări la turneele de la Baia Mare și Vaslui, dar și o dublă cu Dobrogea Sud Constanța. Numai bani să fie!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri