19 aprilie 2024
SportHandbal masculin/ Liga Zimbrilor: Tradiție vs. motivație

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Tradiție vs. motivație

În decurs de nici 24 de ore, CSM Bacău va întâlni, la Sfântu-Gheorghe, două glorii ale campionatului: azi, de la ora 16.00 (TVR 2) pe Steaua, în etapa a 20-a, iar mâine, de la ora 13.00, pe Minaur Baia Mare, într-o restanță din runda cu numărul 18.

Dublu test important pentru CSM Bacău în Liga Zimbrilor. În mai puțin de 24 de ore, „CSMeii” vor întâlni, la Sfântu-Gheorghe, Steaua și Minaur Baia Mare. Primul joc, contând pentru etapa a 20-a e programat azi, de Ziua Păcălelilor, de la ora 16.00. Cel de-al doilea are loc mâine, de la ora 13.00, într-o restanță din runda a 18-a. Cu cinci victorii din șase meciuri sub comanda lui Sandu Iacob, echipa băcăuană a urcat deasupra liniei retrogradării și nu vrea să se oprească aici. Mai ales că aceste două confruntări au o încărcătură aparte nu numai prin prisma clasamentului; Steaua este fosta echipă a lui Sandu Iacob, în timp ce Minaur este antrenată de fostul antrenor al CSM Bacău, Adrian Petrea.

„Foarte pe scurt, ne luptăm cu istoria handbalului românesc. Întâlnim două echipe de tradiție, care au un ascendent moral asupra oricărui adversar. Nouă, însă, acest lucru ne aduce o motivație suplimentară. Ne dorim foarte mult să continuăm lucrurile bune de până acum cu atât mai mult cu cât punctele luate unor echipe precum Steaua și Minaur au o altă valoare”, a declarat tehnicianul băcăuan Sandu Iacob care nu poate conta în această „dublă” pe serviciile lui Iordachi și Serhel, ambii accidentați. „Pe lângă aceste două absențe, pot spune că mă mai confrunt cu o problemă la nivelul efectivului: alegerea portarilor. Avem jucători valoroși pe acest post, situație care mă obligă să renunț, cu părere de rău, la doi dintre aceștia la fiecare joc”, a mai precizat Iacob.



Programul complet al etapei a 20-a care va avea loc azi: Potaissa Turda- CSU din Suceava, CSM Reșița- Minaur Baia Mare, CSM Vaslui- Dinamo București, Magnum Botoșani- Politehnica Timișoara, CSM Bacău- Steaua București (ora 16.00, TVR 2), HC Buzău 2012- CSM Făgăraș, CSM Focșani 2007- AHC Dobrogea Sud Constanța (ora 18.30, TVR 1). CSM Bucuresti stă.

Clasament

1 Dinamo București 18      17      1        0        505-372       52p.

2 Dobrogea Sud      18      15      0        3        465-372       45p.

3 Potaissa Turda     18      14      2        2        542-445       44p.

4 CSM București      18      12      0        6        509-464       36p.

5 Minaur Baia Mare  17      11      1        5        399-354       34p.

6 Steaua București   18      8        3        7        449-427       27p.

7 CSM Focșani 2007          18      9        0        9        359-367       27p.

8 Poli Timișoara      18      8        1        9        332-344       25p.

9 HC Buzău 2012    17      7        2        8        436-435       23p.

10 CSM Vaslui         18      7        1        10      468-499       22p.

11 CSU din Suceava 18      5        2        11      412-454       17p.

12 CSM Bacău         16      5        0        11      308-368       15p.

13 CSM Făgăraș      18      5        0        13      400-464       15p.

14 CSM Reșița         17      2        0        15      385-483       6p.

15 Magn. Botoșani   17      0        1        16      278-409       1p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri