20 iulie 2024
SportHandbal masculin/ Liga Zimbrilor: Începe Cupa Municipiului Bacău

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Începe Cupa Municipiului Bacău

De astăzi și până sâmbătă, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu” are loc tradiționalul turneu băcăuan la care, alături de gazdele de la CSM, mai iau parte HC Buzău 2012, CSM Vaslui și CSM Făgăraș

Prim-divizionara de handbal masculin CSM Bacău revine în fața propriilor suporteri. Și o face cu ocazia tradiționalului turneu de casă, Cupa Municipiului Bacău, programat de astăzi și până sâmbătă, în Sala Sporturilor „Narcisa Lecușanu”. Alături de gazde, la start se regăsesc HC Buzău 2012, CSM Vaslui și nou promovata CSM Făgăraș. „CSMeii” antrenați de Leonard Bibirig, Ionuț Rotaru și Rudi Stănescu vor deschide turneul, cu ocazia singurului meci de joi, cel programat de la ora 18.00, contra Buzăului pregătit de Gabriel Armanu. Vineri, de la ora 19.00, băcăuanii vor întâlni Făgărașul, pentru ca sâmbătă la prânz, să joace în compania Vasluiului.



„Așa cum am spus-o și după jocurile câștigate contra Minaurului și Sighișoarei de la Memorialul «Mironiuc» de weekendul trecut, de la Suceava, în această perioadă rezultatele trec pe plan secund. Prioritară rămâne consolidarea relațiilor de joc. Asta nu înseamnă că ignorăm total rezultatul, mai ales că este vorba de un turneu disputat pe teren propriu. Așteptăm publicul băcăuan la sală și sperăm să-i oferim evoluții de calitate”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Leonard Bibirig, care contează următorul lot de jucători: T. Stănescu, Grigoraș, Freiwald , Dospinescu, Esteki, M. Bujor, Brăescu, Dobrincu, Belchite, Ganchev, Virbauskas, G. Bujor, Costea, Ushal, I. Stănescu, Serhel și B. Moise. Un singur dubiu în tabăra băcăuană: pivotul Aliaksei Ushal. Acesta a acuzat o viroză care l-a ținut pe tușă la Memorialul de la Suceava.

„Sperăm să-l recuperăm și pe Ushal, mai ales că întâmpinăm dificultăți pe postul de pivot”, a punctat Bibirig. Așa cum aminteam, CSM Bacău vine după cele două victorii de la Suceava:  38-29 contra vice-campioanei României, Minaur Baia Mare și 25-23 împotriva nou-promovatei CSM Sighișoara. Și celelalte participante la Cupa Municipiului Bacău se află în plină perioadă de jocuri de verificare. Astfel, Buzăul și Vasluiul s-au întâlnit de două ori, de ambele dăți impunându-se elevii lui Gabi Armanu: 34-26 și 29-27. Buzoienii au mai bifat două amicale (32-26 cu Steaua și 27-32 cu CSM Constanța), în timp ce Vasluiul s-a impus pe terenul Focșaniului, cu 31-29. În fine, în ultimul său test, CSM Sighișoara a cedat cu 30-23 în fașa celor de la U Cluj.

Programul Cupei Municipiului Bacău

Joi, 10 august, ora 18.00: CSM Bacău- HC Buzău 2012

Vineri, 11 august, ora 17.00: HC Buzău 2012- CSM Vaslui. Ora 19.00: CSM Bacău- CSM Făgăraș.

Sâmbătă, 12 august, ora 9.45: HC Buzău 2012- CSM Făgăraș. Ora 11.45: CSM Bacău- CSM Vaslui. Ora 17.30: CSM Vaslui- CSM Făgăraș.

 

 



spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri