27 aprilie 2024
SportHandbal masculin/ Liga Zimbrilor: Începe „barajul”!

Handbal masculin/ Liga Zimbrilor: Începe „barajul”!

De astăzi și până miercuri, Turda va găzdui barajul pentru promovarea/ menținerea în Liga Zimbrilor la handbal masculin. Turneul se va desfășura sub forma unui patrulater, în sistem campionat, reunind echipele de pe locurile 11 și 12 în Liga Zimbrilor, CSM Bacău, respectiv CSU din Suceava și grupările care au ratat promovarea directă din Divizia A: CSU Pitești și Universitatea Cluj.

La finalul „barajului”, primele două clasate vor timbra participarea în Liga Zimbrilor, în timp ce restul de două vor face pasul către Divizia A. Băcăuanii antrenați de Sandu Iacob vor începe „barajul” azi, la ora 15.00, când vor întâlni pe CSU Pitești. Mâine, tot de la ora 15.00, CSM Bacăîu va juca împotriva Universității Cluj, pentru ca miercuri, de la 18.30, să o aibă ca adversară pe CSU din Suceava.

Deși se confruntă cu unele probleme de efectiv (Crnoglavac, Târzioru), CSM Bacău este creditată drept favorită pentru a-și asigura menținerea în Liga Zimbrilor.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri