29 mai 2024
SportHandbal masculin / Liga Nationala: Aparare de fier

Handbal masculin / Liga Nationala: Aparare de fier

Poli Timisoara – Stiinta MD Bacau 24-32 (8-16)

La o etapa dupa asigurarea pozitiei de vicecampioana, Stiinta Municipal Dedeman a devenit echipa cu cea mai buna aparare din Liga Nationala. In topul defensivelor, "studentii" au preluat stafeta chiar de la adversarul pe care l-au invins in weekend. La a doua deplasare consecutiva, elevii selectionerului Eliodor Voica au facut diferenta inca din prima repriza, pe care au inceput-o in forta si au continuat-o defilând: 0-3 (‘8), 3-10 (’18), 6-13 (’26). Handbalistii bacauani au condus constant cu 7-10 goluri (10-19 ’35, 16-25 ’43, 21-30 ’56) si in partea secunda, adjudecându-si astfel cea de-a opta victorie departe de casa din acest sezon. Runda a XXIII-a a incheiat matematic si lupta pentru titlu, sezonul fiind câstigat de campioana en-titre HCM Constanta, in timp ce batalia pentru ultima treapta a podiumului si implicit pentru ultimele locuri de cupa europeana a fost redimensionata intr-un final de stagiune pe muchie de cutit.
Stiinta Municipal Dedeman: Tevzadze, Laufceac – Ghita (8), G. Bujor (6), Dospinescu (5), Rotaru (4), Paunica (4), Iancu (2), Sipos (2), Iacob (1), Manea, B. Voica, Kurilenko, Ramba, Gurkovskiy.
Alte rezultate: CSM Satu Mare – Dinamo Municipal Calarasi 32-29, "U" Cluj – Steaua 42-36, CSM Ploiesti – HC Odorhei 22-29, Pandurii Târgu Jiu – CS Caras Severin 23-19, Potaissa Turda – CSM Bucuresti 30-31, HCM Constanta – "U" Suceava 40-36.
Etapa urmatoare (6 mai): Steaua – Potaissa Turda, CS Caras Severin – "U" Cluj, HC Odorhei – Pandurii Târgu Jiu, Dinamo Calarasi – CSM Ploiesti, "U" Suceava – CSM Satu Mare, Stiinta Municipal Dedeman Bacau – HCM Constanta, CSM Bucuresti – Poli Timisoara. (D.P.)



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri