27 aprilie 2024
SportHaltere: „Casa halterelor”, un proiect în construcție

Haltere: „Casa halterelor”, un proiect în construcție

Toamnă rodnică pentru secția de haltere a SCM Bacău. Principalul exponent al reușitei este Andrei Ciobanu, triplu medaliat cu bronz la Europenele Under 23 din Finlanda și triplu campion național la Seniori.

„Având în vedere că am fost destul de aproape de o medalie de argint, există și un mic regret legat de Europene. Satisfacția este însă mult mai mare și este pe măsura muncii depuse la antrenamente. Cu atât mai mult cu cât Campionatele Europenele din Finlanda au reprezentat un concurs complcat”, a declarat medaliatul european cu ocazia unei conferințe de presă derulate la începutul acestei săptămâni, la SCM Bacău.

„Andrei Ciobanu are un potențial deosebit, iar în Finlanda a avut o evoluție fantastică, depășindu-și recordul personal”, a adăugat antrenorul George Călin care, alături de tatăl său, Ion Călin, pregătește secția de haltere a SCM-ului. „Acesta este primul rezultat internațional al secției. Un rezultat care ne urcă atât în clasamentul pe secții, cât și în cel pe cluburi”, a punctat directorul SCM Bacău, Ion Șarban, care a amintit și de cele 22 de medalii realizate în trecut de halterofilii clubului: „E un palmares în creștere”. Rezultatele sunt cu atât mai meritorii cu cât ele au fost obținute în condiții de pregătire relativ modeste.



„Este greu fără un spațiu de antrenament optim, însă, chiar și în aceste circumstanțe, am făcut echipă bună cu domnul director Șarban, obținând rezultate care, am ferma convingere, vor fi urmate de altele și mai bune”, a subliniat antrenorul George Călin. „Casa halterelor” este un vis mai vechi al secției și are toate șansele ca el să se împlinească în sfârșit în 2022. A spus-o și directorul Șarban: „Am identificat și locația și soluțiile pentru realizarea acestei Case a halterelor, care ar reprezenta și o recunoaștere, dar și un stimul pentru secție”. Directorul SCM a vorbit și despre proiectul de finanțare nerambursabilă pe Legea 69 aprobat de Consiliul Local, care va aduce principalei grupări sportive a județului 250.000 lei (diferența de 15 la sută din proiect fiind asigurat de club):

„Chiar dacă vin pe final de an, acești bani sunt foarte importanți pentru noi. Proiectul reprezintă o reușită care ne ajută să consolidăm acele contracte de activitate sportivă pentru antrenori și sportivi. De altfel, secția de haltere este una din principalele beneficiare ale proiectului”. Cu o candidatură solidă la una din pozițiile fruntașe ale topurilor de final de an, medaliatul de la Europenele U23, Andrei Ciobanu va ridica ștacheta în 2022, atunci când va participa la Europenele de Seniori de la Sofia.

„Andrei mai are încă doi ani ce-i permit să concureze la Under 23, dar, în paralel, vom face și pasul către seniori la competițiile internaționale”, a concluzionat antrenorul Călin care speră ca într-un viitor nu foarte îndepărtat, Bacăul să poată găzdui una din competițiile aflate în calendarul național al Federației Române de Haltere.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri