26 aprilie 2024
Zona zeroNew PressHaideți să dovedim contrariul!

Haideți să dovedim contrariul!

Posibil ca măcar o dată să fi auzit și voi o replică de genul: ”Tinerii din ziua de azi nu mai știu ce e politețea!”, ”Generația din ziua de azi doar pierde vremea pe dispozitive!”, ”Copiii din ziua de azi nu mai pun mâna pe o carte!”. Poate de la părinți, rude, profesori sau chiar de la o persoană oarecare de pe stradă. Să fim serioși, am pățit-o cu toți măcar o dată! Se pare că unii sunt îndoctrinați cu unele idei. Ai putea să îi lovești în cap cu o carte, dar tot la fel ar rămâne.

Acum, nu spun că noi nu stăm toată ziua pe telefoane, pentru că aș minți cu nerușinare. Da, suntem înnebuniți după tehnologie. De aici a apărut prejudecata că noi ne pierdem timpul dând scrool pe net, în loc să citim. Dar tot de aici, și compromisul, reprezentat de acea parte a aplicațiilor de socializare dedicate cărților. Uneori, motivația apare de unde nu te aștepți, așa că de ce nu ar putea fi atât de simplu și în cazul ăsta? Trăim în secolul 21, categoric nu e o variantă să nu folosim tehnologia. Adică a devenit ceva firesc să avem telefonul la noi, să tragem un ochi pe Insta sau pe Facebook. Când luăm o pauză să vorbim cu celelalte persoane. Nu ar fi mai simplu dacă am accepta schimbarea și am adapta-o la nevoile noastre?

”Nu trebuie să muncim din greu, ci doar inteligent”, știți cum se spune. Pe Instagram, avem bookstagram, pe TikTok, avem booktok, pe Youtube, avem booktube. Aceste părți alea aplicațiilor există din două motive. Pentru cititori care au drept scop promovarea cărților și pentru faptul că vor să dovedească lumii contrariul ideii că tinerii nu mai citesc.



Cum ajută statul pe telefon cititul? Simplu. Când vezi că prietenii tăi pe care ți-i poți face pe internet sau că idolii tăi au citit cărți, iar tu nici măcar una, te vei apuca doar de ciudă să citești. Astfel, subliniez ideea că nu întotdeauna contează mijlocul prin care ajungi la un anumit punct, ci rezultatul.

Și, un ultim exemplu, care are legătură cu prietenele noastre cărțile, este că pandemia a făcut totuși un lucru bun: o grămadă dintre persoanele cu care vorbesc în social media sau pe care le urmăresc au recunoscut faptul că au început să citească pentru că nu aveau ce face în această perioadă. Acum, au o mică obsesie. Sau mai mare: Pentru cărți. Și o împărtășesc și cu ceialți. Îi inspiră! Așa merg lucrurile acum, trebuie doar să ne adăptăm metodelor nou apărute. Poate că înainte oamenii socializau la bibliotecă, dar nimeni nu a spus că nu putem vorbi despre cărți dacă nu ne aflăm în bibliotecă. Uneori, simplul fapt că suntem împreună la momentul potrivit și vorbim despre o carte poate face diferența.

MARIA-ALEXANDRA VAMAN, 14 ANI, elevă în clasa a VII-a A, la Școala. ”Dr.Alexandru Șafran”, membră a Cercului de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri