29 martie 2024
OpiniiEditorialHabuimus primar?

Habuimus primar?

Conform ordinului emis de prefectul judetului Bacau, Dorian Pocovnicu, incepând de ieri, Romeo Stavarache a fost suspendat din functia de primar al Bacaului. Suspendarea vizeaza perioada pe care Stavarache o va petrece in stare de arest prevenitiv.

Ca vor fi 30 de zile, ca vor fi mai putine sau chiar mai multe, ramâne de vazut. Intrebarea nu e când va reveni in functie Romeo Stavarache. Si nici daca va reveni, ca nu o avem prin preajma pe caracatita Regina, sa ne raspunda. (Conform dosarului care sta sa-l infunde pe Stavarache, pe lânga noi a crescut alta “caracatita”).

Intrebarea de bun-simt e, de fapt, urmatoarea: l-am avut cu adevarat primar in ultimii ani pe Romeo Stavarache? Personal, inclin sa cred ca nu. Si am sa argumentez. Nu cu expozeuri interminabile, ci cu flash-uri.

Amintiti-va de haosul creat de ninsorile din ultimele doua ierni! De muntii de zapada. Mai usor ai fi gasit plutoniu imbogatit la farmacia din colt decât utilaje de deszapezit pe strazile Bacaului.

Amintiti-va si de asfaltari! Parca a trecut un veac de când s-a inceput asfaltarea strazii Mioritei; nu e gata nici astazi. Cum nu e gata nici Milcovul; sa ridice mâna cine se incumeta sa mearga cu masina pe acolo.

Merita sa ridice mâna si acei super-norocosi care au reusit sa intre vreodata in audienta la primar.

Dumneavoastra, domnule Apostol si dumneavoastra, domnule Goian, puteti lasa mâinile jos; vorbeam de audiente, nu de “intrari” la primar.

Si câti dintre dumneavoastra, cetatenii Bacaului, nu ati avut, macar o data, probleme cu haitele de maidanezi care au impânzit in ultimii ani orasul? Orasul si câinii. Mai vreti? Oho, mai avem!

Si nu de câini e vorba, ci de oras. Orasul lui Stavarache. E vorba de gunoi. Si de taxele si impozitele care, siguuuuuur ca da, dom’primar, nu, fireste ca nu s-au majorat! E vorba, totodata de giratoriul-buboi de la Economic.

Si de toboganele distruse din Parcul Catedralei. De padurea tropicala care a luat in stapânire Parcul Cancicov, de la Biblioteca Judeteana inspre liniile ferate. Si de becurile aprinse ziua in amiaza-mare.

Si de smenurile de la Bazinul Olimpic de Inot. Si de mizeria de la Bazinul Olimpic de Inot. Si de stadionul “Municipal”. Si de podurile inaugurate inainte de a fi terminate. Si de finantarile pe Legea 350.

Si de…habuimus primar?

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri