28 martie 2024
ActualitateGuvernul USL izoleaza Bacaul

Guvernul USL izoleaza Bacaul

Vremea rea, agent electoral!

Intre grijile acestui guvern se afla si racirea vremii, urmata de venirea ninsorilor si inzapezirea drumurilor. Ca sa evite situatiile dramatice cum ar fi pierderea de vieti, premierul i-a informat pe ministri si prefecti ca pot inchide circulatia pe drumurile care risca sa fie inzapezite. Victor Ponta a afirmat ca isi va asuma vina, daca cetatenii se vor supara din cauza asta: “Eu iau decizia, in numele meu o luati, eu raspund si public, si electoral, daca vreti, dar decat sa vad iarasi oameni care ingheata in masini, pe drum sau in trenuri si dupa alergam dupa ei cu utilaje de deszapezire, cu elicoptere, cu SMURD-ul, mai bine sta omul acasa. Asta e, o sa piarda un drum la familie, la un serviciu, dar macar nu il scoatem din zapada.” Autoritatile pot sa inchida drumurile nationale si judetene la prima ninsoare. “Victor Ponta are perfecta dreptate, nu cere nimic altceva decat sa fie respectata legea, arata Valentin Palea, directorul Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD) Bacau. Sunt chestiuni clare, reglementate de norme si legi care mentioneaza conditiile in care se inchid drumurile, cantitatea de precipitatii, viteza vantului etc. Tin de normalitate aceste masuri, dar noua ni se pare iesite din comun din cauza ca, in anii trecuti, nu s-a procedat asa.” Conform hartii Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADN), s-ar inchide drumurile spre Vaslui, Roman, Onesti, Tg. Ocna, Adjud, ceea ce inseamna ca Bacaul ar fi complet izolat, dupa caderea primei zapezi. Iulian Vasiliu, seful sectiei Drumuri Nationale Bacau, arata ca “pentru inchiderea unui segment de drum, DN Bacau face propunerea, in colaborare cu Politia Rutiera, in functie de situatia din teren, apoi se ia o decizie.” Sectia Drumuri Nationale si SPJD au transmis situatia drumurilor care sunt preponderent inzapezite, cele colorate in rosu pe harta, “dar nu ne-a obligat nimeni sa le inchidem, arata si Valentin Palea, seful SPJD Bacau. Tu, ca administrator, esti cel care decizi si actionezi. Ministerul e interesat mai ales de drumurile nationale pentru ca vrea ca pe acele segmente, expuse riscului, sa monteze parazapezi.”

De azi, devine functional la nivelul Prefecturii Bacau comandamentul de iarna, a carui menire este sa se asigure ca iarna nu ne ia prin surprindere. Dupa cum a transmis prim-ministrul Victor Ponta, prefectii au dreptul de a inchide mai multe tronsoane de drum considerate cele mai expuse riscului inzapezirii. Este vorba de urmatoarele segmente de drum:
DN 2F Bacau – Vaslui
DN 2G Bacau – Moinesti (tronson Scorteni – Grigoreni)
DN 11 Bacau – Onesti
DN 11A Onesti – Adjud
DN 12A Onesti – Ghimes
DJ 252D Nicolae Balcescu – Galbeni – Chetris
DJ 206B Racaciuni – Parava
DJ 252E Racaciuni – Pancesti
DJ 119A Beresti – Sascut – Urechesti
DJ 252B Gura Vaii – Racatau
DJ 119: Bacau – Sarata



Se repeta povestea din iarna trecuta?

In pragul iernii, la Primaria Bacau nu se stie ce firme vor deszapezi in urmatoarele luni strazile. Licitatia organizata de administratie a fost contestata si, foarte probabil, doar la inceputul lui decembrie se vor afla castigatorii. Reamintim ca la inceputul acestui an, din cauza ninsorilor foarte abundente, municipiul Bacau a fost paralizat zile intregi. Atunci, Primaria si firmele care castigasera licitatia s-au acuzat reciproc, invoncand prevederi neclare din contract. In editia de maine va vom prezenta o radiografie a pregatirilor din acest an.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri