3 mai 2024
ActualitateGuvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Bacău - Focșani ai Autostrăzii...

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Bacău – Focșani ai Autostrăzii A7

Guvernul a aprobat, astăzi, indicatorii tehnico-economici pentru sectorul Bacău – Focșani și urmează, până la sfârșitul lunii iulie, demararea licitației pentru execuția lucrărilor.

Reamintim faptul că, luni, 11 iulie, CNAIR a înaintat Agenției Naționale pentru Achiziții Publice documentația de licitație pentru Bacău – Pașcani.

“Am declarat, încă din martie, sub sancțiunea unor termene concret asumate, că luna iulie va fi determinantă pentru sectoarele Bacău – Focșani & Bacău – Pașcani din autostrada A7, despre care am anunțat că vor fi scoase în licitație pentru desemnarea constructorilor și execuția lucrărilor.
Ceea ce am afirmat în martie, se întâmplă în aceasta săptămână din iulie”, a declarat europarlamentarul Dragoș Benea.



“Dezideratul pe care-l urmărim acum este ca până la finalul anului să avem semnate contractele de execuție a lucrărilor pe ambele sectoare de autostradă, dar asta depinde de factori colaterali pe care, realist şi neipocrit vorbind, politicul nu-i poate nici controla, nici influența”, a mai spus acesta.

Concret, Bacău – Focșani și Bacău – Pașcani însumează peste 160 km lungime, fiind împărțite în loturi distincte, câte 3 pentru fiecare sector: asta înseamnă 6 licitații separate (fiecare cu ritmul ei), cu complexitatea ei birocratică, ofertele și eventualele contestații din cadrul procedurii. Deci, un volum considerabil de documentații/acte/înscrisuri, ce reclamă un efort administrativ cel puțin echivalent și un consum de timp pe măsură.

“Îmi doresc ca echipele din Ministerul Transporturilor & CNAIR să poată „topi” birocrația ce însoțește aceste licitații și să piloteze – cu pragmatism și hotărâre – procedurile respective, astfel încât ele să fie cât mai puțin cronofage, iar termenul limită de implementare, prevăzut în PNRR, să fie tangibil.

A uni Moldova cu zona Capitalei, printr-o autostradă integral finantațată din bani europeni, este un tren istoric pe care nu avem voie să-l pierdem. În sprijinul acestui obiectiv, parlamentarii social-democrați din județul Bacău vor monitoriza, la fel de energic ca și până acum, mersul acestui proiect, până când lucrările de execuție vor fi încredințate – sper eu – unor antreprenori serioși, cu putere de muncă și capacitate tehnică deja probate” a mai spus europarlamentarul băcăuan.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri