O spun cronicile vremii. Localitatea medievală, situată lângă cursul apelor Bistriței, a trecut prin două pârjoliri aproape consecutive, pe vremea când românul Matei Corvin a ajuns rege al Ungariei. Înfrângerea armatei acestuia de către Ștefan cel Mare, la Baia, după ce a intrat în Moldova prin pasul Oituz (lupta s-a dat în noaptea de 14-15 decembrie, 1467) s-a resimțit pe spinarea locuitorilor de aici.

Alianța cu turcii, pentru a-l da jos de pe tron pe principele Moldovei, și impactul asupra vieții trăitorilor acestor meleaguri sunt descrise plastic (adică mai…sec), de istoricul profesor doctor Dumitru Zaharia, în volumul „Bacău, Istorie Adevărată”, Editura BABEL, 2013:

„Daunele cauzate de cele două armate năvălitoare asupra Bacăului au fost imense. Oamenii localității urbane au reușit să refacă cu eforturi deosebite localitatea și puterea economică a acesteia, în condițiile păstrării independenței statului, prin politica înțeleaptă a marelui și priceputului domn. Hoardele năvălitoare de: tătari, cazaci, otomani, poloni, maghiari, secui, austrieci și ruși au cauzat mari și numeroase incendieri parțiale localității situate lângă cursul Bistriței.”

Abia din 1832, în cuprinsul Regulamentului Organic al Moldovei, apar primele reglementări privind „privegherea și prevenirea incendiilor și combaterea efectelor distrugătoare ale acestora”, articolele 60 -67 ale legii respective, care, printre altele, impunea măsurile necesare înființării „breslei de tulumbagii”.

Eforia Târgului Bacău avea obligația să asigure bugetele bunei funcționări, plata chiriei sediului și a oamenilor angajați, procurării echipamentului de care trebuiau să se folosească, precum și obligația să poarte o îmbrăcăminte aparte. Stofa a fost procurată de la fabrica înființată de Mihail Kogălniceanu, în localitatea Tg. Neamț. (S-a ținut licitație sau a fost încredințare directă? Vax populi!). După toate pregătirile, Mihai Sturza, domnul Moldovei, a aprobat „Așezământul pentru organizarea companiei de pompieri din capitale”.

Eforia Târgului Bacău a început să funcționeze din acest timp. „Primul sigiliu”, cunoscut și folosit de administrația locală și de formațiunea de pompieri din Bacău, a fost cel din anul 1838. Semnele heraldice reprezentau mijloacele tehnice folosite: pompa pentru scoaterea apei, butoiul pentru păstrarea ei, scările și topoarele. Șase ani mai târziu, tot în scripte, sunt consemnate următoarele:

„Comanda Pojărnicească din Târgul Bacăului are un efectiv de zece oameni. Doi la manevrare tulumbă, șase la sacale, doi la căruțele trase de cai, toți aflați la dispoziția Eforie și Poliției Târgului Bacău”. Plata pompierilor se ridica la suma de 360 lei, pe fiecare an. Adică vreo 10 bani de căciulă pe zi?! Nu pot echivala puterea de cumpărare decât dacă aflu cât costa, atunci, vadra de vin. Mai aflu că instituția avea în dotare opt cai, repartizați și întrebuințați în felul următor: doi la tulumbă, patru la sacale și doi la căruțe. Per total, cu tot cu chirie, Isprăvnicia Ținutului scotea din buzunar, 7050 de lei anual.

Totuși… cât costa vadra! Cu toată „pregăteala” asta, în februarie 1853, altă dandana se abate asupra târgului. Poate de acolo și ideea cântecului care avea să devină șlagăr în perioada interbelică. Pe un ger de crăpau pietrele, focul nimicitor a izbucnit din casa lui Zeilic Bârlădeanu și s-a extins, cu rapiditate, pe o mare întindere a localității. Legea privind organizarea Armatei Române, elaborată în anii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a prevăzut îmbunătățiri substanțiale în privința recrutării, pregătirii și întreținerii oamenilor încadrați în această structură militară a statului.

Pompierii aveau o dublă subordonare. În privința instruirii militare și a disciplinei, erau subordonați Ministerului de Război, dar sub raportul dotării și al întreținerii, depindeau de Ministerul de Interne. Cu trei ani înainte de ce avea să rămână cunoscut în istorie ca „Războiul de Independență”, pe 12 martie 1874, intră în vigoare o nouă lege de organizare a Armatei Române. Pompierii militari sunt pregătiți și în calitate de artleriști.

Pentru supravegherea focului a fost construit un turn, denumit „foișor”. Locul ridicării acestuia avea să fie cunoscut mai târziu drept „Piața Florescu”.

În cursul anului 1895, secția de pompieri este încadrată Regimentului 12 Artilerie Bacău. Primăria, prin reprezentanții ei, cumpără casele lui Mavromate Sion, aflate între Șoseaua Națională și Str. Precista.

Clădirea principală, ridicată pe două etaje, avea 25 de camere (736 m.p.) Casa achiziționată a servit drept sediu pentru pompierii și polițaii orașului Bacău. Și cum numai pe plaiurile lui Dorel se poate întâmpla, ghiciți ce putea să ia foc și să ardă din temelii? Chiar sediul instituției. Totul s-a transformat în cenușă. Mâna destinului îi este întinsă arhitectului George Sterian.

După planurile sale, între 1895 -1897, noua clădire avea să intre în istoria băcăuanilor drept Palatul Ateneului (părculețul din spate, lângă Policlinica veche, îi ascunde ruinele). Noua construcție, renovată integral în 1906, a devenit pentru o perioadă îndelungată, Sediul Pompierilor, Chesturii Poliției, dar și al Ateneului Cultural și Bibliotecii Ateneului.

În ultima perioadă a existenței respectivei clădiri, la parter a fost amenajat spațiul pentru funcționarea cinematografului „Forum”. La etaj exista o sală pentru organizarea de spectacole. În loc să fie restaurată și păstrată, a fost demolată, conform planului urbanistic de la începutul anilor ’60. Pe spațiul rămas viran s-a amenajat actualul părculeț și s-au construit, după inspirație sovietică, blocurile cu bulină roșie pe care le vedem și astăzi. Mama lui de elan muncitoresc! Sper să nu mă înjure cei care locuiesc acolo!

Și așa s-au mutat pompierii lângă Autogara nouă, ca să-i descopăr eu, în drumul spre liceu. Cu câțiva ani înainte de Revoluție – încă nu ne-am lămurit ce-a fost cu adevărat – compania de pompieri s-a mutat întrun sediu nou, pe strada Milcov, unde își desfășoară activitatea și astăzi. Grupului de Pompieri din municipiul de pe Bistrița i-a fost atribuit numele eroului băcăuan al independenței naționale „Maior Constantin Ene”.

Alături de cei de la „Apărarea Civilă”, grupare înființată în 2005, veghează împreună pentru siguranța și liniștea noastră. Acum, când spui I.S.U., SMURD, vezi și auzi sirenele mașinilor dotate pentru descarcerare și acordare a primului ajutor, cu elicopter pentru situații de urgență în cazurile deosebite, pompierul cu tulumba rămâne doar ca emblemă. Data de 13 septembrie nu este o zi cu ghinion. Să o sărbătorim alături de pompieri, să le urmăm sfaturile și să sunăm cât mai rar la 112.

Alte articole