NewsGruparea mobilă de jandarmi Bacău: Măsuri de ordine și siguranță publică la...

Gruparea mobilă de jandarmi Bacău: Măsuri de ordine și siguranță publică la manifestările religioase dedicate Sfintei Parascheva, la Iași

Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în perioada 8-15 octombrie 2026, cu ocazia manifestărilor religioase dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, desfășurate la Mitropolia Moldovei și Bucovinei din municipiul Iași.

Potrivit estimărilor organizatorilor, la pelerinajul la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt așteptate aproximativ 300.000 de persoane. Cea mai mare afluență de pelerini este estimată pentru zilele de 13 și 14 octombrie, perioadă în care sunt de așteptat și timpi mari de așteptare.


Pentru fluidizarea accesului și evitarea aglomerării, autoritățile au stabilit, ca și în anii precedenți, un culoar unic destinat pelerinilor. Traseul acestuia este: Catedrala Mitropolitană – str. Arhitect G.M. Cantacuzino – str. Iordache Lozonschi – str. Cloșca – str. Petru Movilă – str. Uzinei – str. Morilor – str. Alexandru Ipsilanti Vodă – str. Sfântul Andrei – str. Iancu Bacalu – Bd. Regele Ferdinand I al României. Dacă situația o va impune, culoarul unic va continua pe Bd. Regele Mihai I al României.

Pe întreaga perioadă a manifestărilor religioase, preoți, voluntari și forțe de ordine vor fi prezenți în zonele de deplasare ale pelerinilor pentru a oferi sprijin și îndrumare.

Jandarmeria Română recomandă pelerinilor să manifeste răbdare și înțelegere față de măsurile organizatorilor privind accesul în zonele destinate pelerinilor și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

De asemenea, jandarmii recomandă acordarea unei atenții deosebite copiilor și persoanelor vârstnice, precum și păstrarea cu grijă a bunurilor personale.

Persoanele cu probleme grave de sănătate, care necesită îngrijire medicală constantă, sunt sfătuite să aibă asupra lor medicamentele necesare și istoricul medical, astfel încât acestea să poată fi prezentate personalului medical în cazul unei urgențe.

Având în vedere condițiile meteorologice, participanții la pelerinaj sunt sfătuiți să poarte îmbrăcăminte adecvată și să aibă asupra lor pelerine de vânt și de ploaie. Totodată, pentru perioadele de așteptare, este recomandată procurarea unei cantități suficiente de apă și produse alimentare.

Jandarmii recomandă, de asemenea, ca telefoanele mobile să fie încărcate, pentru ca pelerinii să poată lua legătura cu membrii familiei sau cu persoanele alături de care călătoresc.

Pentru riverani și persoanele care își desfășoară activitatea profesională sau educațională în interiorul zonei traversate de culoarul unic, unde accesul este parțial restricționat, autoritățile recomandă deținerea unor documente justificative. Acestea pot fi documente de identitate, legitimații de serviciu sau alte acte care atestă necesitatea prezenței în zona respectivă.

„Vă asigurăm că vă suntem alături în situația în care aveți nevoie de sprijin”, transmite Jandarmeria Română, care precizează că echipe de dialog vor fi prezente în zonă pentru a răspunde solicitărilor pelerinilor.

În caz de necesitate, participanții sunt îndrumați să se adreseze celui mai apropiat reprezentant al forțelor de ordine sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

spot_img
spot_img