27 aprilie 2024
ActualitateGrozavie la Girleni / Crima pentru o palma de pamant

Grozavie la Girleni / Crima pentru o palma de pamant

Din cauza unui teren de cateva sute de metri patrati, in Girleni s-a ajuns la moarte de om. Intr-un moment de furie, Remus Ciobanu si-a lovit vecinul, pe Georgica Hadimbu, cu un levier in cap. Pustiul victimei, in varsta de 9 ani, a asistat la toata scena. Ciobanu va trebui sa dea socoteala pentru infractiunea de omor calificat.

Conflictul intre Georgica Hadimbu, in varsta de 51 de ani si Remus Ciobanu, de 52 de ani, dureaza de trei ani. Iar motivul acestei dusmanii nu este altul decat o bucata de pamant, asupra careia cei doi isi exercitau dreptul de proprietate. “Terenul a fost mostenit de sotul meu, insa printr-un concurs de imprejurari, Ciobanu are titlu de proprietate asupra lui, ne explica Marieta Hadimbu. De trei ani incoace, noi cultivam terenul, iar Ciobanu strangea recolta. De aici toate certurile&#8221. Saptamana trecuta insa, pentru pamantul din vatra satului Girleni s-a facut moarte de om. Mai grav ca bataia s-a petrecut sub ochii unui copil de noua ani, care si-a vazut tatal pe moarte. “Joi am auzit tractorul lui Ciobanu care ara terenul nostru, povesteste Marieta Hadimbu. Sotul meu s-a enervat tare rau si s-a dus la Ciobanu sa-l opreasca. Apoi am auzit scandal mare. L-am trimis pe baiat sa vada ce se intampla&#8221. Copilul a asistat la toata scena de violenta dintre Georgica Hadimbu si Remus Ciobanu. In incercarea de a-l opri sa mai are pamantul, Hadimbu a luat un pietroi si a tintit geamul tractorului, pe care l-a spart. Deloc luat prin surprindere, Ciobanu a reactionat imediat. El a aruncat cu un ciocan dupa “dusmanul&#8221 lui, dar acesta s-a ferit. Atunci tractoristul a pus mana pe un levier si l-a trosnit pe Hadimbu drept in moalele capului. Barbatul s-a prabusit din picioare ca retezat. “Fiul meu a alergat imediat la taica-su si i-a ridicat pe brate capul plin de sange. Apoi, sotul meu s-a caznit sa ajunga in curte. L-am dus imediat la spital. Pe drum mi-a zis: Alte cuvinte nu a mai rostit&#8221, mai spune Marieta Hadimbu.

De la vatamare corporala la omor calificat



Victima a fost transportata, mai intai, la Spitalul Orasenesc Buhusi, insa data fiind starea sa de sanatate s-a facut transferul la Spitalul Judetean de Urgenta Bacau. Diagnosticul stabilit de medici a fost traumatism cranio-cerebral acut deschis, delacerare cerebrala. In pofida ingrijirilor de specialitate primite, miercuri seara, Georgica Hadimbu si-a dat obstescul sfarsit. Desi initial, Remus Ciobanu a fost cercetat pentru vatamare corporala grava, odata cu decesul victimei s-a schimbat si incadrarea juridica. El urmeaza sa dea socoteala pentru infractiunea de omor calificat. Ciobanu a fost retinut 24 de ore pe baza de ordonanta, iar ieri pe numele sau instanta bacauana a emis mandat de arestare. Daca va fi gasit vinovat, Remus Ciobanu risca ani grei de inchisoare.Scris de Lili ADOCHITEI

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri