25 mai 2024

Grădiniță cu predare în limba maghiară inaugurată de ministrul Mediului la Ghimeș

HomeActualitateGrădiniță cu predare în limba maghiară inaugurată de ministrul Mediului la Ghimeș

Grădiniță cu predare în limba maghiară inaugurată de ministrul Mediului la Ghimeș

Grădiniţa din Ghimeş-Făget a fost renovată cu sprijinul Guvernului Ungariei, la inaugurarea acesteia participând și ministrul Mediului, Tánczos Barna.

“Am inaugurat, astăzi, în comuna Ghimeș-Făget o grădiniță cu predare în limba maghiară. Educația în limba maternă este cea mai importantă garanție a păstrării identității culturale și naționale. Clădirea modernă a grădiniței, care a fost construită cu sprijinul Guvernului Ungariei, oferă cele mai bune condiții pentru cei 50 de copii mici, care de câteva zile au început deja activitățile de educație”, a scris ministrul român pe Facebook.

László Kövér, președintele parlamentului din Ungaria, a transmis, prin intermediul lui pe Péter Oltean, primarul UDRM al localității, că este bine ca întotdeauna ca românii să-și unească forțele și oportunitățile cu maghiarii ceangăi şi cei din Ungaria, pentru că toată lumea va avea de câștigat din această cooperare.



El consideră că inaugurarea grădiniței este, de asemenea, un fel de satisfacție pentru toți acei mari predecesori – fie ei maghiari, secui sau ceangăi – care și-au dedicat întreaga viață pentru a se asigura că maghiarii ceangăi și-au păstrat identitatea, limba maternă şi cultura, pe pământul lor natal.

„În ultimul deceniu, sentimentul de apartenenţă naţională s-a consolidat în societatea maghiară. Astfel putem spune, după o sută de ani, că acest sentiment s-a dovedit mai puternic decât forţele care au vrut să ne înstrăineze de noi înşine, care au vrut să ne dezbine, care au vrut să îi separe pe maghiari de secui, pe secui de ceangăi şi care au vrut să ne întoarcă unii împotriva altora”, a spus László Kövér.

Conform Capital, ministrul Mediului, Barna Tánczos, a declarat că localitatea Ghimeş-Făget poate primi astăzi sprijin nu doar de la București, ci și de la Budapesta, nu doar din partea județului Bacău, ci și din partea județului Harghita. În așezarea separată din punct de vedere administrativ de Ținutul Secuiesc, „norocul s-a întors”, a precizat acesta.

Alte titluri
Alte titluri

Bacăul va continua drumul dezvoltării

Senatorul Cristina Breahnă-Pravăț, candidat pentru președinția Consiliului Județean Bacău,...

Un jandarm din Bacău participă la exercițiul internațional “Carpathians Blueshield 2024”

Un jandarm din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău,...

Atenție la mesajele și apelurile frauduloase! O nouă metodă de fraudare a ajuns în Bacău

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău avertizează cetățenii să...

Ultimele știri