20 aprilie 2024
ActualitateGrădinița „Crai Nou” a împlinit 20 de ani

Grădinița „Crai Nou” a împlinit 20 de ani

Sărbătoare mare în Grădinița cu Program Prelungit (PP) „Crai Nou” care în această săptămână a derulat o serie de activități dedicate aniversării de 20 de ani. Bucuria a fost maximă deopotrivă în rândul copiilor, a dascălilor dar și a părinților. Activitățile au debutat luni, 23 mai, cu un spectacol de magie cu Magicianul Augustin, un moment artistic prezentat de copiii de la SOS-Satele copiilor și o petrecere cu dans și baloane marca Hapciu. Zilele următoare copiii de la „Crai Nou” au participat la un atelier de știință în care a fost partener actorul Matei Bogdan – Profesorul Trăsnit precum și activități sportive desfășurate cu aportul Clubului de Karate Sfinx. Și „Dansul Prieteniei” un flashmob dansant a fost pe placul prichindeilor.

Astăzi, în ultima zi din săptămâna dedicate aniversării, toți invitații vor viziona programul artistic „Lumea copilăriei” care va cuprinde demonstrații de măiestrie ale unor foști elevi, astăzi artiști consacrați, invitați speciali fiind Ansamblul Lunca Moldovei. Vor urma sub genericul „Arc peste timp” alocuțiuni ale invitaților: parteneri, părinți, colaboratori, foste cadre didactice. Ceva mai târziu se va da startul lucrărilor simpozionului interjudețean „Cooperare, încurajare, perseverenţă”, ediția a III-a, schimb de bune practice în relaţia grădiniţă – familie – şcoală – comunitate, urmate de un curs de formare. „Proiectarea și desfășurarea activității integrate în învățământul preșcolar”, formatori prof. univ. dr. Viorica Preda, inspector general la Ministerul Educației și prof. Silvia Borțeanu, Casa Corpului Didactic București.



„Grădiniţa cu Program Prelungit ”Crai Nou” reprezintă un nume bine conturat în peisajul educaţional băcăuan. Ne bucurăm să ştim că, după 20 de ani de la înfiinţare, părinţii optează pentru aceasta, căutând profesionalism, seriozitate şi calitate în educaţia copiilor. Ne mândrim cu o echipă bine închegată, cu mare experienţă în lucrul cu preşcolarii, o echipă creativă, empatică şi entuziastă. Calitatea demersului educaţional pe care doamnele educatoare îl oferă se reflectă în generaţiile de elevi care calcă ulterior pragul Şcolii Gimnaziale ”Mihail Sadoveanu” Bacău, existând astfel o continuitate în formarea copiilor. Zâmbetele preşcolarilor, bucuria din ochii lor, cuvintele de laudă ale părinţilor sunt toate elemente care ne conduc la ideea că GPP ”Crai Nou” Bacău reprezintă un pol al excelenţei.” Prof. Mihaela Hahui, director Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Bacău

Organizatorii evenimentului: prof. Isop Mariana-Carmen; prof. Popovici Alina; prof. Palade Livia-Petronela; prof. Mardare Monica; prof. Butnaru Emanuela; prof. Ștefan Mariana; prof. Bordeianu Cristina-Felicia; prof. Vornicu Alina-Tereza; prof. Dascălu Mădălina; prof. Gogu Elena-Claudia; prof. Balan Simona; prof. Palade Manuela Elena; prof. Colonescu Daniela; prof. Potoschi Daniela; prof. Bora Cristina; educ. Simion Marieta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri