29 martie 2024
ContrasensGoebbels vrea să candideze

Goebbels vrea să candideze

Politica înseamnă, de obicei, și o mare cantitate de propagandă iar campaniile electorale nu sunt vreun model de comunicare puritană. Este deja o axiomă că politicienii mint pentru a-și atinge scopurile. Ceea ce se petrece, însă, în România de o bucată de vreme, întrece orice imaginație și ne apropie extrem de Germania lui Hitler, cu Joseph Goebbels ca ministru al propagandei.

Enormitatile care au circulat în aceste zile pe rețelele sociale i-a învineți de ciuda pe orice activist cu propaganda al lui Ceaușescu. Sute de mii de oameni cred, acum sincer, că victima unui viol va trebui să dea ochii cu presupusul agresor în fața procurorului. Așa s-a scris pe Facebook, așa a spus Cioloș, deci e obligatoriu să fie adevărat.

Câți au mai citit și au mai băgat în seama explicațiile juriștilor care au spus că victima unei agresiuni sexuale primește din oficiu statutul de martor vulnerabil care poate fi audiat fără a fi în prezența agresorului? La fel și cu ideea că se pregătește suspendarea lui Iohannis, că se da ordonanță de urgență pe legile Justiției.

E imposibil să nu fi ratat faza aia cu plecatul din benzinărie fără achitarea carburantului pe motiv că nu mai sunt admise ca probe înregistrările video. Eu nu va doresc să încercați să verificăți asta, că s-ar putea să aveți surprize. Ceva, însă, s-a schimbat, într-adevăr: a fost interzisă utilizarea înregistrărilor obținute de către autorități fără mandat.

De altfel, propaganda a încercat să prezinte o serie de modificări operate cu scopul protejării drepturilor ca pe intervențîi contra aparatului judiciar. Revenirea la sintagma “indicii temeinice” în cazul arestării preventive și renunțarea la “suspiciuni rezonabile” e prezentată drept greșeală pe motiv că după arestare va exista suficient timp să se descopere indiciile ca persoană respectivă a comis o infracțiune.

În rest, dreptul de a manifesta nu poate fi negat de nimeni, fiecare poate să iasă la proteste cât vrea (deși aș prefera să se respecte legislația în domeniu) însă ar fi extraordinar dacă protestatarii ar și verifica informațiile care le sunt prezentate și care îi determină să iasă în stradă.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri