24 aprilie 2024
SportGiani Florian, director tehnic la CSM Bacău

Giani Florian, director tehnic la CSM Bacău

Nou promovați în eșalonul al treilea, „CSMeii” se întăresc atât la nivelul băncii tehnice, cât și în ceea ce privește lotul de jucători

În sezonul trecut, Bacăul a lipsit, pentru prima oară după decenii bune, de pe harta Ligii a III-a. În viitoarea stagiune, în schimb, băcăuanii vor fi din nou prezenți. Și nu cu una, ci cu două echipe. În timp ce Aerostar revine în C după aventura de un an avută pe scena eșalonului secund, CSM Bacău, a cărei secție de fotbal s-a înființat în 2016, bifează, în premieră, o prezență la acest nivel. „CSMeii” au promovat în Liga a III-a după ce și-au adjudecat de o manieră categorică „barajul” cu campioana județului Botoșani, Voința Albești: 5-0 acasă și 1-1 în deplasare.

Pentru a face față noii provocări, CSM Bacău a decis să se întărească la toate nivelele. Atât în ceea ce privește compartimentul tehnic, cât si al lotului de jucători. Prima mutare a fost aducerea, ca director tehnic, al lui Giani Florian, care i se va alătura astfel, „principalului” Gheorghe Penoff. „Avem convingerea că binomul Giani Florian – Gheorghe Penoff va funcționa foarte bine și va aduce un plus echipei în perspectiva campionatului de Liga a III-a”, a punctat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu. Cu un CV demn de tot respectul, în care se regăsesc, printre altele, și prezențe la nivelul eșalonului secund, ca „secund” al lui Leo Grozavu (FC Botoșani) și Viorel Moldovan (Sportul Studențesc), Florian revine la cârma unei echipe de Liga a III-a după patru ani, ultima divizionară C pe care a condus-o fiind viitoarea adversară din campionat, Aerostar.



„Sperăm să facem o treabă bună la CSM. Vom miza în continuare pe tineri, dar, pentru ca aceștia să progreseze și să facă față cu bine unui campionat dificil așa cum se preconizează cel de Liga a III-a, trebuie să operăm si o serie de transferuri”, a declarat Giani Florian. „Obiectivul nostru, în primă fază, este de a ne situa în primele opt echipe ale campionatului. Pentru aceasta sunt necesare întăriri de lot. Suntem în discuții cu mai mulți jucători și sperăm ca totul să se finalizeze cu bine”, a adăugat antrenorul principal al „CSMeilor”, Gică Penoff. Printre țintele „CSMeilor” se află portarul Câmpeanu (Ceahlăul), stoperul Belecciu (ex. Curița), mijlocașul Corjan (CSM Pașcani) și atacanții Rareș Enea ( Aerostar) și Bogdan Lupu (ultima oară la Huși). Nu sunt excluse însă și alte mutări. Totodată, băcăuanii și-au stabilit și jocurile de pregătire, pe lista adversarelor din această vară aflându-se Aerostar, Hușana Huși, Unirea Slobozia și CSM Focșani.

Reunire pe 15 iulie

CSM Bacău își va relua pregătirile luni, 15 iulie, în cursul dimineții. Reunirea lotului va avea loc la baza „Constantin Anghelache” („Letea”), cea care va găzdui, de altfel, meciurile de campionat pe care „CSMeii” le vor disputa pe teren propriu.

Cum ar putea arăta Seria I

În condițiile în care campionatul Ligii a III-a va debuta pe data de 24 august, FRF va anunța componența seriilor și va stabili țintarul sezonului în prima jumătate a lunii viitoare. Seria I, din care vor face parte și cele două divizionare C băcăuane, ar putea arăta în felul următor: Aerostar, Dacia Unirea Brăila (ambele retrogradate din Liga a II-a), CSM Bacău, Ozana Târgu-Neamț, Hușana Huși (toate trei promovate din eșalonul al patrulea), Bucovina Rădăuți, Oțelul Galați, Știința Miroslava, Foresta Suceava, CSM Focșani, Metalul Buzău, Sporting Liești, KSE Târgu-Secuiesc, Ceahlăul Piatra Neamț, Șomuz Fălticeni și FC Botoșani 2.
Amical CSM – Aerostar

Săptămâna viitoare se preconizează un joc de verificare între cele două divizionare C băcauane Aerostar și CSM. Amicalul ar putea avea loc joi, 18 iulie, probabil pe „Letea”, și ar servi ambelor formații pentru testarea unor tineri jucători aflați în probe.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri