Sunt, cu un grup minunat de elevi si profesori, intr-o alta tara. Pe unde merg, la varii intâlniri cu liceeni si profesori din vreo sapte tari, elevii si profesorii pe care-i insotesc se comporta minunat. Au competente grozave, sunt comunicatori de exceptie, primesc peste tot aplauze, privirile-i cauta cu mare respect. Ce mai tura-vura: sunt niste profesionisti ai lucrului foarte bine facut, n-au inhibitii, sunt locuiti de firesc si eficienta.
Vizitam locuri si comunitati. Nu suntem musafirii unei tari pe care am putea-o numi buricul european al prosperitatii. Indicatorul PIB/ locuitor o plaseaza doar pe locul al saisprezecelea in clasamentul european. Dar suntem intr-o alta lume. Strazile lor parca sunt asfaltate cu un fel de smântâna neagra. Probabil ca nu s-a ratacit pe-aici nicio firma româneasca de profil specializata mai mult in licitatii truncate decât in asfaltari. Satele lor par niste statiuni de odihna foarte cochete. Gropile, mizeria… publica, maidanezii, spatiul verde incropit din smocuri de iarba, arbustii mutilati lipsesc. Politistii lor comunica de parca ti-ar fi rude (bune). Functionarii au la purtator zâmbetul de pe buze. Pe strazi vezi chipuri de fiinte care au timp liber, stresul este gestionat cu resurse umane care au chef de viata. Pâna si cersetorii lor, daca nu cumva or fi de-ai nostri, putini la numar, au oarece staif, câstiga un banut cochetând cu trucuri actoricesti decente, uneori chiar interesante.
Elevii pe care-i insotesc glumesc… Le este dor de maidanezi. Ar vrea sa vada un coltisor de rai mioritic napadit de gunoaie, gropi si pestilentialitate. Le este dor de figura acra a unui functionar care-ti da de inteles ca tu esti slujitorul lui, nu invers. Fac poze cu niste politisti calare, converseaza cu ei de parca ar fi amici la toarta si-i apuca din nou dorul de politistii nostri. Fac poze chiar si cu un cersetor travestit in actor celebru si iar ii apuca dorul: de cersetorii nostri agresivi si bogati. Arunca seara ochii pe emisiunile lor de televizor si nu vad nici urma de spectacol de catuse, de mârlanii politice etc…
Nu suntem, cum ziceam, in buricul prosperitatii europene. Unii dintre acesti liceeni au colindat si prin tari cu mare staif european, asa ca nu sunt curtati de uimirea celor care evadeaza pentru prima oara din peisajul politico-economic-social mioritic. Tocmai pe unul dintre ei l-am auzit intrebând grav, cu o tristete care provoaca vânatai ale sufletului: ,,Ce-am gresit noi, de ne-am nascut intr-un mediu politic infect, intr-o lume care nu-si mai gaseste busola firescului?” O clipa, in grup, s-a asternut tacerea. Apoi, un liceean a rupt tacerea, zicând amar: ,,Ghiontul destinului!” Fatalitate?, intreb eu. Nu, zice el. Dar cum Dumnezeu sa-i dam si noi un ghiont destinului? Asta trebuie sa facem… Am vrut sa-l pup, dar normele morale europene imi interziceau asta. L-am imbratisat cu privirea si i-am promis, tot din ochi, ca voi cugeta si eu la strategia acestui ghiont care ar putea sa dea brânci destinului. Destinului nostru…
