22 mai 2024
SportGeorgiana Aniței (CSS Bacău), la al doilea record național de junioare III,...

Georgiana Aniței (CSS Bacău), la al doilea record național de junioare III, la triplusalt, în acest sezon

Georgiana Aniței, atletă legitimată la CSS Bacău, a înregistrat, sâmbătă, în proba de triplusalt, al doilea său record național de junioare III în actualul sezon indoor, reușind o săritură de 12,69 m.

În urmă cu două săptămâni, în competiția dotată cu trofeul ,,Cupa Bistrița”, desfășurată în aceeași în sală cu pistă circulară din municipiul Bacău, tânăra atletă reușea rezultatul de 12,42 m.

Noul record național a fost obținut, de această dată, în cadrul etapei a doua a Grand Prix-ului românesc la atletism.



Alți câștigători în prima zi a acestei competiții, la care s-au înscris 117 sportivi și sportive de la principalele cluburile de atletism din țară, cu excepția celor de la loturile naționale, care sunt angrenați în întreceri peste hotare, au fost la feminin, Anamaria Nesteriuc (Steaua București) — 7″87/100, la 60 m, Mihaela Roxana Nunu (Aatletic Giurgiu) — 56″28/100, la 400 m, Elena Crăciun (LPS Botoșani) — 4’34″13/100, la 1.500 m, Ana Maria Antonenco (CSM Călărași) — 3,30 m, la prăjină, Bianca Florentina Perie (SCM Bacău) — 11,87 m, la greutate.

În competiția masculină, pe prima treaptă a podiumului au urcat Costin Florian Homiuc (CSM Ploiești) — 7″26/100, la 60 m, Cristian Tăut (Colegiul Național M.Eminescu Oradea) — 52″74/100, la 400 m, Mădălin Dorian Gheban (LPS Târgu. Jiu) — 4’01″74/100, la 1.500 m., Alexandru Nicolae Tufă (CSU Cluj-Napoca) — 2,17 m, la înălțime, Marius Musteață (LPS Roman) — 16,45 m, la greutate.

Concomitent au fost programate și probele primei zile a Campionatului Universitar de atletism.

La feminin, pe primul loc s-au clasat: prăjină — Ana Constantin (UNEFS București) — 3,00 m; 60 m și 400 m — Simina Maria Rizea (Univ. Pitești) — 7″97/100, respectiv 59″32/100; greutate — Elena Asmarandei (Universitatea Bacău) — 12,16 m; triplusalt — Laura Maria Dumitrașcu (Univ. Pitești) — 11,52 m; 1.500 m — Florina Pierdevară (Univ. Transilvania Brașov) — 4’26″49/100, înălțime — Florentina Budică (UNEFS București) — 1,60 m; 5.000 m — Ioana Agapi (Univ. Suceava) — 14’38″56/100.

Cei mai buni atleți studenți s-au dovedit a fi în prima zi de întreceri la prăjină — Andrei Răzvan Deliu (Univ. București) — 4,70 m, la 60 mp — Alexandru Codreanu (Univ. București) — 7″03/100, greutate — Cătălin Moise (UNEFS București) — 12,26 m, triplusalt — Cristi Nicușor Boboc (Univ. Constanța) — 15,06 m, 1.500 m — Vasile Ioan Ștefan (Univ. București) — 3’58″73/100, 400 m — Adrian Valentin Cîrnaru (Univ.Pitești) — 50″72/100, înălțime — Cristian Stanciu (UNEFS București) — 2,08 m, 5.000 m — Ionuț Dragomir (Univ.Pitești) — 21’27″33/100.

Ambele competiții continuă duminică, reuniunea urmând să debuteze la ora 9,30. AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri