George Simion, co-președinte AUR, s-a întâlnit cu băcăuanii

Aflat într-un turneu național, co-președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a poposit marți, 25 ianuarie, pentru o jumătate de oră, în centrul municipului Bacău, acolo unde și-a dat întâlnire cu băcăuanii. Câteva zeci de băcăuani, dar și cetățeni din alte localități l-au întâmpinat pe George Simion cu aplauze iar un comitet de primire l-au așteptat pe co-președintele AUR cu țuică, pâine și sare. Simion, care este deputat în Parlamentul României, a fost însoțit la întâlnirea cu băcăuanii, care a avut loc în fața Primăriei, de stafful său din care a făcut parte și Antonio Andrușceac, deputat AUR de Bacău.

George Simion a venit în Bacău la o zi după evenimentul petrecut de Ziua Unirii Principatelor de la Iași, acolo unde, reamintim, un cetățean l-a împroșcat pe co-președintele AUR cu cerneală. După acel incident neplăcut, Simion spune că a aflat că cetățeanul respectiv, împreună cu soția, ar fi originar din județul Bacău dar lucrează în Iași. „Îi transmitem domnului respectiv multă pace. Îl iubim și pe el chiar dacă are alte păreri decât ale noastre. Să îi dea Dumnezeu sănătate, să învețe că nu ura este soluția”, a spus George Simoin vizavi de incidentul de la Iași.

Liderul AUR a susținut de mai multe ori, în fața băcăuanilor strânși în fața primăriei, că ar fi avut o discuție cu primarul Lucian Stanciu Viziteu și că ar fi stabilit o întâlnire. Numai că, odată ajuns pe treptele Primăriei, Simion a găsit ușile instituției ferecate. Deputatul AUR s-a arătat indignat de acest fapt și a afirmat că Bacăul are nevoie de un primar de la AUR. Principalul scop al vizitei în Bacău, așa cum este și acest turneu național, după cum a spus George Simion, este strângerea de semnături pentru demiterea președintelui Iohanis.



Întrebat despre cum vede situația politică la nivel european în contextul conflictului Ucraina-Rusia, Simion a declarat: „Este o chestiune care poate să amenințe și România, iar România trebuie să joace un rol în NATO, în alianța din care face parte, nu în genunchi… În dimineața asta tocmai am primit anunțul că a fost eliminat Klaus Iohanis din formatul de negociari, că nu e primit de Joe Biden, deci noi nu suntem respectați ca aliați. Principala noastră grijă este că 500.000 de români din regiunea Transcarpatia, din regiunea Cernăuți și din regiunea Odessa…gândurile noastre se îndreaptă către ei. Vrem liniște în țară și pace în lume.”

O parte din oamenii strânși în fața primăriei i-au înmânat scrisori liderului AUR, acesta arătând tuturor că sunt doar hârtii în care băcăuanii și-au scris plângerile și că nu sunt…plicuri cu bani. A urmat o „sesiune” foto și de acordare de autografe. Undeva spre sfârșitul întâlnirii o mașină de intervenție de la Pompieri și o ambulanță SMURD au trecut prin zonă cu semnalele acustice și luminoase pornite distrăgând practic atenția celor din zonă.

Autospecialele de intervenție au ajuns lângă clădirea Administrației Finanțelor Publice de unde au plecat fără să se întâmple ceva. Între timp, George Simion s-a urcat în autocarul cu care a venit spunând că nu poate să mai stea, pentru că tot marți trebuia să ajungă la Buzău și la București. Printre cei strânși în fața primăriei s-au aflat și persoane din localități rurale care au spus că vor să înființeze filiale AUR în comunele din care vin. Ce va urma, vom vedea!

Mai multe amănunte, în ediția tipărita a cotidianului Deșteptarea, de mâine.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"