Potrivit unui ordin aiurea al fostului ministru Pop, elevii trebuie să depună telefoanele mobile, pe durata orelor de curs, în locuri special amenajate în sălile de clasă. Scopul: să nu deranjeze activitatea didactică… Măsura este specifică societăților de tip dictatorial.
Nu întâmplător, elevii, părinții și unii dintre profesori, nefiind consultați, s-au revoltat. Sunt și niște sesizări în instanță pe această temă… Elevul este un partener al profesorului. Eficiența didactică are nevoie, între altele, de comunicare și de încredere reciprocă. Profesorul și elevii propun norme morale de conduită, le argumentează/negociază/conștientizează și zămislesc (împreună) un climat în care civilizația este suverană.
Profesorul care nu-și poate convinge elevii ca să renunțe la utilizarea telefonului în timpul cursurilor are o mare problemă. Strategia confiscării oficiale a telefonului este o lipsă de respect față de elevi și părinți. În civilizațiile consolidate a devenit funcțional, de sute de ani, acel minunat Gentlemen’s agreement, un acord tacit, informal și juridic neobligatoriu, între două sau mai multe părți. Esența acordului este fundamentată pe o valoare morală: onoarea părților.
Că Ministerul nu are onoare, știm. Ne argumentează aceasta prin subfinanțarea activității didactice, prin lipsa de respect față de Elev și de virtuțile Educației. Dar această lipsă de onoare n-are dreptul de a se legitima ca agresiune în raport cu demnitatea elevului.
Am rămas la nivelul ,,genunchelui” de broască și al ,,pamblicăriilor” spiritului și din această perspectivă a respectării drepturilor Copilului. A pedepsi mii de elevi din cauza faptului că unii dintre ei au nevoie de un plus de persuasiune pentru a respecta niște convenții civilizate este, în cele din urmă, o lipsă elementară de bun simț a Ministerului.
