5 mai 2024
ActualitateGavriliu trage un semnal de alarmă: „Nu lăsați ca flagelul COVID-19 să...

Gavriliu trage un semnal de alarmă: „Nu lăsați ca flagelul COVID-19 să atragă după sine un alt flagel, distrugerea sportului”

Există viață și după noul Coronavirus. Și, la fel de sigur, va exista și sport. De văzut însă și în ce condiții. Directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu a tras un semnal de alarmă asupra impactului negativ pe care anumite măsuri (care se iau sau care, dimpotrivă, sunt ignorate) în aceste vremuri dominate de COVID-19 le pot avea în viitor asupra sportului. „Distrugerea sportului ar fi încă un flagel după flagelul Coronavirus. Nu vă luați la întrecere cu COVID cine distruge mai mult. Înțelegem cu toții situația impusă. Înțelegem gravitatea și riscurile pandemiei sau urmările ei… dar există viață și după Coronavirus” a avertizat Gavriliu pe pagina sa de facebook: „La umbra COVID-19 se vor plăti polițe, se vor regla anumite conturi, se vor astupa anumite realizări pe plan de infrastructură sportivă și se vor desființa echipe sau ramuri de sport, iar scuza va fi: «Noi am vrut, dar a fost situația de urgență care a dat totul peste cap». Politicianul sau guvernul care nu va lucra după ureche, ca lăutarii, va fi maestru. Sunt conștient că s-au cheltuit bani și se vor cheltui pentru oprirea acestei pandemii, dar există un plan pentru revigorarea sportului?” Conducătorul CSM Bacău a continuat: „Da, știu că atunci când sunt probleme, prima oară de la sport se taie bani. Așa a fost de multe ori. Și mai știu că toți politicienii se pozează cu campioni sau sunt consumatori de competiții sportive de mare anvergură, televizate. Știu că le crește pulsul când joacă Simona (n.r. Halep), sau echipa națională de fotbal U21. Doar că, atunci când e de luat măsuri… sportul nu e o prioritate”. Gavriliu privește și spre vremurile când pandemia va fi doar o amintire urâtă: „După toată suferința din această perioadă, sportul și cultura vor fi principalii factori care vor duce la revenirea mentală și la creșterea moralului societății. Oamenii vor să alerge, să înoate, să facă sport, să meargă la teatru. Părinții și sportivii îmi scriu mesaje și mă sună, încercând să pună la punct anumite planuri de viitor în sport pentru copii lor. Trăiesc cu speranța și se hrănesc cu asta”. Finalul „manifestului” întărește mesajul de la începutul său: „Nu lăsați ca flagelul COVID-19 să atragă după sine un alt flagel, distrugerea sportului”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri