4 mai 2024
EconomieFrații Pavăl au investit cinci milioane de euro în Purcari

investiția în producătorul de vinuri a fost făcută prin Pavăl Holding Bacău, care a ajuns la 5% din acțiunile Purcari

Frații Pavăl au investit cinci milioane de euro în Purcari

Compania Pavăl Holding, din Bacău, firma prin care fac investiții frații Pavăl de la Dedeman, a notificat Bursa de Valori București, că a devenit acționar semnificativ, cu peste 5% din acțiunile companiei Purcari Wineries Public Company Limited.

Valoarea investiției ar fi, după valoarea acțiunii Purcari la data tranzacției, de circa 4,8 milioane de euro. Deținerea Pavăl Holding a crescut, astfel, la un milion de acțiuni Purcari. În Pavăl Holding, Dragoș Pavăl deține 60% din capitalul social, iar Adrian Pavăl 40%.

Compania Purcari a încheiat anul 2019, potrivit raportului financiar preliminar, cu venituri de aproape 200 de milioane de lei, în creștere cu 18% față de anul precedent, și un profit net de 44,3 milioane de lei.



În acționariatul Purcari se află fondul Amboselt Universal cu sediul în Insulele Virgine ale Regatului Unit (25%), controlat de Victor Bostan, Emerging Europe Growth Fund III (6,8%) și alți investitori instituționali, precum Fondul de investiții SEB Investment Management AB din Suedia, cu 5,51%, Fiera Capital, Conseq și Franklin Templeton.

Purcari Chateau, cum este cunoscută pe piață, este singurul producător de vinuri listat pe bursa de la București și este cel mai mare producător în domeniu din Republica Moldova, dar cu sediul social în Cipru.

Purcari Wineries Plc (cu brandurile Purcari, Crama Ceptura, Bostavan și Bardar) este unul dintre cele mai mari grupuri de vinuri și brandy din Europa Centrală și de Est. Grupul gestionează în jur de 1.400 h de podgorii și operează patru platforme de producție în România și Republica Moldova. Grupul este lider în segmentul de vinuri premium din România, cu o cotă de 30%, și cel mai mare exportator de vin din Moldova, în peste 30 de țări.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri