27 aprilie 2024
SportFotbal, Liga a lll-a: Test util

Fotbal, Liga a lll-a: Test util

La finalul cantonamentului de iarna, FCM Bacau a remizat, 1-1, cu Ceahlaul ll, la Piatra Neamt

3 jocuri in 5 zile

FCM Bacau a pus punct stagiului de pregatire centralizata din aceasta iarna. Vineri, la finalul cantonamentului, lidera Seriei l din esalonul trei a bifat un nou joc de pregatire, al treilea intr-un interval de numai cinci zile. Dupa infrângerile la limita suferite in fata unor adversari superiori din punct de vedere valoric (divizionara A FC Vaslui si echipa de liga secunda Politehnica Iasi), "galben-albastrii" au remizat, 1-1 pe terenul colegei de serie, Ceahlaul 2 Piatra Neamt.



Din nou Dobos

Bacauanii au incercat sa treaca atât peste oboseala acumulata in cele doua saptamâni de cantonament, dar si peste numeroasele absente: Fane Apostol, Codreanu, Lipovanu sau Lozneanu. Dupa o prima repriza alba, oaspetii au deschis scorul prin Dobos, aflat la a treia reusita consecutiva. Mijlocasul Bacaului l-a invins pe Rohekti in min. 55 printr-un sut cu exteriorul din marginea careului. Dupa 20 de minute, Ceahlaul ll a egalat prin Creanga, care a stabilit rezultatul final.

Urmeaza Pascaniul

"A fost un test reusit, mai ales ca el a venit dupa o perioada foarte solicitanta din punct de vedere fizic", a concluzionat antrenorul FCM-ului, Gheorghe Poenaru, care a utilizat urmatoarea formula de echipa: Roca- Mihalachioaie, Bursuc, Ursu, Eudean -Menghia, Taban, Intuneric, Vl. Pavel- Curiliuc, Hurdubei. Dupa pauza au intrat: Stamatin, Dobos, Apostu, Vraciu, Luncanu si Boghian. Urmatorul amical al Bacaului va avea loc la finalul acestei saptamâni, contra Pascaniului.

Dan Sion
Foto: Gelu Cracana
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri