28 aprilie 2024
SportFotbal, Liga a ll-a: Trei sferturi din FCM Bacau a promovat in...

Fotbal, Liga a ll-a: Trei sferturi din FCM Bacau a promovat in prima liga!

Ceea ce nu s-a putut in Bacau, s-a reusit la Botosani! Cu sapte jucatori de la FCM Bacau refuzati vara trecuta de Sport Club, FC Botosani, condusa de pe banca de alti doi ex-“galben-albastri”, Cristi Popovici si Marius Gireada, a promovat, pentru prima data in istorie, in primul esalon fotbalistic! Sâmbata, Botosaniul s-a impus cu 4-0 in Giulesti contra Sportului Studentesc gratie reusitelor lui Cârjan (min.2), Vraciu (’33 si ’35) si Acsinte (’83), reusind cea de-a noua victorie din cele zece jocuri disputate in acest retur al ligii secunde. Cu 50 de puncte in cont, trupa lui Popovici nu mai poate pierde primul loc in clasamentul Seriei l din esalonul cadet, indiferent ce se va intâmpla in ultimele doua etape de campionat. “Pentru mine, ca antrenor, aceasta promovare constituie o mare satisfactie, in timp ce pentru intreg Botosaniul reprezinta o performanta istorica”, a declarat Cristi Popovici, care revine astfel in Liga l dupa o pauza de opt ani, ultima sa aventura pe prima scena a fotbalului românesc fiind legata de FCM Bacau. Contra Sportului, botosanenii au avut in echipa cinci fotbalisti proveniti de la FCM Bacau (portarul Petrache si jucatorii de câmp Ursu, Marius Croitoru, Lozneanu si Vraciu), in timp ce alti doi fosti componenti ai “galben-albastrilor”, Taban si Boghian s-au aflat pe banca de rezerve. Pe scurt, lot de Liga l!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri