15 mai 2024
SportFotbal, Liga a ll-a/ Partida de miercuri, dintre Sport Club si Farul...

Fotbal, Liga a ll-a/ Partida de miercuri, dintre Sport Club si Farul Constanta va fi televizata de TVR 3

Debut slab de campionat pentru Sport Club Bacau, la primul sau sezon de liga secunda. Invinsa acasa, cu 1-4, de FC Clinceni si in deplasare, cu 0-2 de CSMS Iasi, echipa antrenata de Viorel Tanase se afla pe ultimul loc al Seriei I.

Invizibili in clasament, bacauanii se vad in schimb pe “sticla”. Mai exact, la TVR3, postul care a televizat infrângerea suferita de bacauani sâmbata la Iasi si care va transmite si jocul de mâine, de pe “Aerostar”, dintre Sport Club si Farul Constanta, din cadrul rundei a treia a Ligii a ll-a.

In urma unui acord cu Sport Club, TVR va difuza zece din partidele de campionat ale bacauanilor, pentru care va plati, conform ofsaid.ro, suma de 30.000 de euro.



Pentru Sport Club, partida de mâine, cu Farul este insa una…nepretuita! Prin prisma clasamentului, dar in special prin cea a programarii.

Concret, daca nu se va impune in compania Farului, Sport Club ar putea ajunge la mijlocul turului cu o zestre de puncte mizera.

Si asta pentru ca in runda a patra, SC-ul se va deplasa in Giulesti, pentru jocul cu Rapidul, in etapa a cincea va sta, iar in cea cu numarul sase ar putea sta din nou deoarece adversara din respectiva runda, Sportul Studentesc, risca excluderea!

Asadar, miercuri, contra Farului, valoarea trupei lui Tanase ar cam trebui sa iasa la vedere. Si nu doar pe TVR3!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri