19 mai 2024
SportFotbal/ Liga a IV-a: Viitorul Curița sau Sportul Onești?

Fotbal/ Liga a IV-a: Viitorul Curița sau Sportul Onești?

Primele două clasate își vor disputa azi, în ultima etapă a play-off-ului, titlul de campioană județeană. Gazdele sunt obligate să învingă, în timp ce oneștenii își pot păstra titlul și cu o remiză

Două echipe: Viitorul Curița și Sportul Onești. Și o singură întrebare: care dintre ele va fi campioana județeană a Bacăului, ediția 2022-2023? Răspunsul va fi cunoscut azi, odată cu ultima etapă a play-off-ului Ligii a IV-a, care programează, de la ora 18.00, pe arena din Filipești (comuna Bogdănești/ Onești), confruntarea dintre cele două pretendente la titlu. Gazdele de la Viitorul au de partea lor terenul, dar și publicul, în condițiile în care, după incidentele din meciul tur, de la Onești, tribuna stadionului din Filipești va fi populată aproape integral cu susținătorii curițenilor.

De altfel, Viitorul Curița și-a fructificat avantajul terenului propriu în ambele jocuri disputate în acest sezon contra Sportului: 5-3 în returul sezonului regulat și 3-2 în semifinalele Cupei României.



De partea cealaltă, Sportul Onești se prezintă în fieful adversarei din postura de campioană județeană en-titre, dar și cu atuul unui punct în plus în clasament ceea ce-i conferă posibilitatea de a-și păstra titlul chiar și cu o remiză. În plus, oneștenii mizează și pe moralul conferit de victoria directă, din urmă cu zece zile, scor 1-0. Derby-ul de astăzi, unul al marilor orgolii, va decide, deci, campioana și, totodată, echipa care va reprezenta Bacăul la barajul de promovare în Liga a III-a, contra campioanei județului Neamț.

Viitorul Curița

Programul ultimei etape din play-off ce se va derula azi, de la ora 18.00

Sat Filipești, comuna Bogdănești/ Onești: AFCS Viitorul Curița- CS Sportul Onești.

Letea-Veche: ACS Gauss Bacău- CS Siretu Săucești.

Clasament

1 Sportul Onești      5        4        1        0        110-23         56p.

2 Viitorul Curița      5        3        1        1        88-12           55p.

3 Gauss Bacău        5        1        2        2        76-36           49p.

4 Siretu Săucești     5        0        0        5        42-48           30p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri