20 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Ultimele teste înainte de Cupă și campionat

Fotbal/ Liga a III-a: Ultimele teste înainte de Cupă și campionat

Aerostar a fost învinsă miercuri cu 2-1 de Foresta Suceava și va întâlni sâmbătă, de la ora 10.30, într-un alt amical pe teren propriu, pe FC Dinamo Bacău. Tot sâmbătă, CSM Bacău va primi vizita Rapidului Brodoc

Divizionarele C băcăuane au intrat în linia dreaptă a pregătirilor înaintea startului de sezon. Astfel, miercuri, 17 august, se va disputa prima fază a Cupei României, care programează și întâlnirile Sporting Liești- Aerostar și CSM Bacău- FC Dinamo Bacău, pentru ca pe 27 august să pornească la drum și Liga a III-a, una care-și așteaptă încă programul și componența celor zece serii a câte zece echipe.

În așteptarea debutului competițional, grupările băcăuane și-au intensificat meciurile de verificare. Miercuri, Aerostar a primit vizita Forestei Suceava, în cel de-al cincilea amical al verii. Primul test de acasă a coincis cu o înfrângere pentru „aviatori”, care au cedat cu 2-1 jocul contra sucevenilor conduși de pe bancă de Dorin Goian.



Cu Chirilă retras în defensivă, în locul accidentatului Benchea și cu noua achiziție Casian Anghel ținut pe margine în primele 55 de minute din cauza unei accidentări, Aerostarul lui Mișu Ionescu a suferit pe faza de construcție, asta și pentru că vivacitatea lui Horia Ilie, care a scos în dese rânduri adversarii din joc prin șarje derutante nu a făcut pereche cu centrări de calitate.

În atac, Cătălin Vraciu a demonstrat că rămâne același om de gol dacă primește mingi (a avut o singură ocazie din care a marcat golul echipei sale), în timp ce Andrei Pavel a fost doar o umbră. Accidentarea celuilalt stoper, Vișinar (contrat dur în min. 67 de atacantul de culoare al oaspeților, Chika) constituie un serios motiv de îngrijorare, însă cea mai mare problemă a reprezentat-o prestația lamentabilă a fundașului stânga Bogdan Bacalu, vinovat la ambele goluri ale Forestei.

Cauționat de vârstă (are doar 16 ani), Bacalu ar trebui însă să arate anumite progrese, mai ales că are în spate un campionat de Liga a III-a jucat cap-coadă. Ei bine, în lipsa progreselor s-au văzut gafele. Astfel, în minutul 62, la o centrare de pe stânga care nu anunța mare lucru, Bacalu s-a plasat total greșit, permițându-i lui Netbai să primească mingea singur cu portarul și să înscrie pentru 1-0. Zece minute mai târziu, fundașul stânga al gazdelor a „comis-o” din nou, pasând la adversar și oferind Forestei șansa desprinderii prin reușita de calitate (șut de la 16 metri în vinclu) a lui Tănase.

Pe final, Aerostar a atacat cu toate liniile, modificând tabela. În min. 86, Marian Prențu (bună evoluția sa atât ca fundaș dreapta, cât și ca fundaș stânga), a sprintat hotârât pe stânga, centrându-i lui Vraciu pentru golul de 1-2, pentru ca în ultima fază a meciului, șutul lui Coroamă să fie deviat de un fundaș sucevean, iar același Prențu, aflat în unghi, să nu poată puncta pentru 2-2.

„Am intrat moale la acea minge pentru că nu mă mai așteptam să ajungă la mine”, a motivat Prențu, fundaș de 20 de ani adus în această vară de la CSM Bacău. „Sper ca accidentarea lui Vișinar să nu necesite o pauză mai lungă și, totodată, îmi doresc să-l putem recupera cât mai rapid pe Benchea. În caz contrar, va trebui să recurgem la improvizații în zona stoperilor prin reprofilarea unor mijlocași, ceea ce ne va afecta și linia mediană”, a declarat antrenorul Mișu Ionescu, care a utilizat formula: Manole (Mocanu)- Prențu (Belciu), Vișinar (Prențu), Chirilă, Bacalu (Juncu)- H. Ilie, Șt. Pavel, Gavrilă, Tofan (C. Anghel)- Vraciu, A. Pavel (Zaharia). Sâmbătă, de la ora 10.30, Aerostar va susține un nou amical acasă, contra concitadinei FC Dinamo antrenată de Andrei Întuneric. Tot sâmbătă, CSM Bacău, va primi vizita nou promovatei Rapid Brodoc.

Cu două înfrângeri foarte severe în ultimele amicale (1-6 pe terenul Focșaniului și 0-5 la Târgu Ocna, cu echipa de Ligă a patra, AFC CS Dinamo București), CSM Bacău va suferi unele modificări de componență în viitorul apropiat, astfel încât obiectivul fixat, menținerea în eșalonul al treilea, să fie unul cu adevărat realizabil.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri