25 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Două puncte din nouă

Fotbal/ Liga a III-a: Două puncte din nouă

Runda a doua a campionatului nu a consemnat nicio victorie în contul divizionarelor C băcăuane. Aerostar s-a aflat cel mai aproape de a lua toate cele trei puncte și de avea un procentaj de sută la sută după ce în prima etapă s-a impus cu 2-1 în fața Viitorului Ianca. Aflați în avantaj la Focșani, grație golului marcat de Gavrilă in min. 67, „aviatorii” s-au văzut însă egalați în penultimul minut al jocului de sâmbătă de reușita de 1-1 semnată de ex-băcăuanul Mădălin Predoiu. Cu 1-0 a condus și FC Dinamo Bacău, aflată la prima partida „în absolut” pe teren propriu (Săucești) în eșalonul al treilea.

Din păcate, contra Viitorului Ianca, dinamoviștii băcăuani nu au reușit să-și păstreze avantajul creat de golul lui Tofan. În mitanul secund, Viitorul Ianca a basculat rezultatul în favoarea sa, impunându-se cu 2-1 și luându-și astfel revanșa după înfrângerea suferită la același scor, în etapa de debut, în fieful Aerostarului. Ianca se revanșează, FC Dinamo Bacau rămâne în schimb pe sec în acest debut de sezon. În sfârșit, primul punct stagional obținut de CSM Bacău, echipa condusă de Codrin Mindirigiu remizând acasă, la Letea-Veche, scor 0-0, în compania unei echipe cu pretenții precum Miroslava antrenată de Cristi Popovici.

SERIA I



Rezultatele etapei a doua: CSM Pașcani- Bucovina Rădăuți 1-2, Ceahlăul Piatra Neamț- Hușana Huși 4-0, Dante Botoșani- Foresta Suceava 1-0, CSM Bacău- Știinta Miroslava 0-0, Sporting Juniorul Vaslui- Șomuz Fălticeni 1-1. Programul etapei viitoare (11 septembrie, ora 17.00): Bucovina Rădăuți- Ceahlăul, Șomuz Falticeni- CSM Pașcani, Știința Miroslava- Sporting Juniorul Vaslui, Foresta Suceava- CSM Bacău, Hușana Huși- Dante Botoșani.

SERIA a II-a

Rezultatele etapei a doua: FC Dinamo Bacău- Viitorul Ianca 1-2, CSM Focșani 2007 – Aerostar Bacău 1-1, SC Oțelul Galați- Sportul Chișcani 8-0, CS Făurei- Sporting Liești 3-4, Metalul Buzău- CSM Râmnicu-Sărat 2-1. Programul etapei viitoare (11 septembrie, ora 17.00): CSM Râmnicu-Sărat- FC Dinamo Bacău (se joacă vineri, 10 septembrie, de la ora 17.00), Aerostar- SC Oțelul Galați (se joacă vineri, 10 septembrie, de la ora 17.00), Sporting Liești- Metalul Buzău, Sportul Chișcani- CS Făurei, Viitorul Ianca – CSM Focșani 2007.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri