7 mai 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Derby frumos, decis de „dubla” tânărului Devid Tofan

Fotbal/ Liga a III-a: Derby frumos, decis de „dubla” tânărului Devid Tofan

În ultima etapă a turului, Aerostar Bacău a trecut de concitadina FC Dinamo cu 3-1, după ce oaspeții au condus până în minutul 65 cu 1-0

Aerostar Bacău- FC Dinamo Bacău și-a meritat pe deplin apelativul de derby. Ambiții și încrâncenare, goluri și ratări, suspans și răsturnări de scor: iată ingredientele jocului de vineri, de pe „Aerostar”, din ultima etapă a turului Seriei 2 din eșalonul al treilea. Câștig de cauză a avut plusul de valoare și de tonus al gazdelor, care și-au găsit în atacantul de 18 ani, Devid Tofan protagonistul acestei victorii. Oaspeții, însă, au demonstrat că pot ține pasul. Experiența lui Brăescu, Luncanu și Matei, coroborată cu elanul lui Fodor, Hodorogea sau Butnariuc au permis echipei antrenate de Andrei Întuneric să pună în dificultate Aerostarul.

De altfel, prima fază notabilă a adus și deschiderea de scor, dinamoviștii punctând în min. 15 prin Butnariuc, care a finalizat din apropiere centrarea de pe stânga a lui Hodorogea. Zece minute mai târziu, FC Dinamo a fost la un pas de 0-2, Ionuț Tofan reluând imprecis cu capul centrarea lui Brăescu. Fără Chirilă (suspendat), „aviatorii” au legat mai greu jocul în zona centrală, mizând în special pe viteza lui Danale și Horia Ilie, însă imprecizia la finalizare a făcut ca scorul să rămână 0-1 în ciuda situațiilor de gol avute, rând pe rând, de H. Ilie (min. 27, șut în Savu și 51, șut în bară), Gavrilă (min. 28, aflat în contratimp), Burlacu (min. 30, cap alături la lovitura liberă executată de Izmană) și Zaharia (min. 63, reluare mult peste poartă, la o recentrare a lui Sevastian).



Ce-i drept, și FC Dinamo Bacău a avut încă o bună oportunitate în min. 62, atunci când șutul din poziție favorabilă trimis de I. Tofan spre poarta lui Dinu a fost deviat în corner. Până la urmă, tot un Tofan a decis meciul, dar nu Ionuț, ci Devid, atacantul de 18 ani pe care antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu l-a trimis în teren în min. 61, alături de Zaharia. Iar dubla mutare s-a dovedit câștigătoare. În min. 65, Danale a lovit bara, iar. D. Tofan, pe fază, a restabilit egalitatea: 1-1. Forcing-ul de final al „aviatorilor” a fost premiat în min. 79, când, Danale l-a servit în adâncime pe Zaharia, iar acesta i-a centrat perfect lui Horia Ilie pentru golul de 2-1. Speranțele oaspeților de a smulge un punct s-au năruit în minutul 87, când șutul nou intratului Boghian a trecut (mult) peste poartă și (foarte aproape) pe lângă egalare. Ultimul cuvânt l-a aut însă tot Aerostarul. Prin același Devid Tofan, care a fructificat assist-ul lui Horia Ilie și a rotunjit scorul la 3-1. Victorie meritată a Aerostarului, care își consolidează locul de play-off. Deși învinsă, FC Dinamo arată ca o echipă ce își merită locul în LIga a III-a. Tot în această rundă am consemnat și prima victorie a CSM-ului Bacău. Sâmbătă, la Letea-Veche, echipa pregătită de Codrin Mindirigiu și Gică Penoff s-a impus cu 1-0 în fața Bucovinei Rădăuți, grație golului marcat în prelungiri de Bogdan Ungureanu. Un succes de moral pentru „CSMei”, care poimâine vor disputa restanța cu CSM Pașcani, în deplasare. Campionatul va continua în 2021 cu primele șase etape din retur.

Seria 1

Rezultatele etapei a noua: Foresta Suceava- Ceahlăul Piatra Neamț 1-1, Hușana Huși- Știința Miroslava 1-1, Dante Botoșani- Șomuz Fălticeni 2-1, CSM Bacău- Bucovina Rădăuți 1-0, Sporting Juniorul Vaslui- CSM Pașcani 2-0.

CSM Bacău- Bucovina Rădăuți 1-0. A marcat: B. Ungureanu (min. 90+2). CSM: Dogaru- Nicodim, Adăscăliței, Manta, Prențu- L. Popa, Preda- Gârniață, R. Vasile, Antal- B. Ungureanu. Au mai jucat: Furtună, Istrate, Cr. Mindirigiu și Gherman.

Etapa viitoare (30 octombrie, ora 15.00): Ceahlăul- CSM Pașcani, Sporting Juniorul- Bucovina Rădăuți, CSM Bacău- Șomuz Fălticeni, Dante Botoșani- Știința Miroslava, Hușana Huși- Foresta Suceava.

Clasament

1 Dante Botoșani     9        7        2        0        16-4   23p.

2 Șomuz Fălticeni    9        5        2        2        11-7   17p.

3 Bucovina Rădăuți  9        4        3        2        9-8     15p.

4 Foresta Suceava   9        4        2        3        12-12 14p.

5 Ceahlăul P. Nt.     9        3        3        3        10-6   12p.

6 Hușana Huși        9        3        3        3        7-10   12p.

7 Știința Miroslava   9        2        4        3        8-9     10p.

8 Sporting Juniorul  9        2        3        4        7-11   9p.

9 CSM Bacău           8        1        3        4        6-9     6p.

10 CSM Pașcani       8        0        1        7        8-18   1p.

 

Seria 2

Rezultatele etapei a noua: Aerostar- FC Dinamo Bacău 3-1, CSM Focșani 2007-Sporting Liești 2-0, Viitorul Ianca- Sportul Chișcani 3-1, SC Oțelul Galați- CSM Râmnicu-Sărat 4-1, CS Făurei- Metalul Buzău 0-2.

Aerostar Bacău- FC Dinamo Bacău 3-1. Au marcat: D. Tofan (min. 65 și 90) și H. Ilie (min. 79), respectiv Butnariuc (min. 15). Aerostar: Dinu- Bobârnac, Vișinar, Sevastian, Bacalu- Burlacu, Izmană (min. 61 Al. Zaharia)- H. Ilie (min. 90+2 Hâncu), Gavrilă (min. 76 Șt. Pavel), Belciu (min. 61 D. Tofan)- Danale (min. 90+2 Pirciu). FC Dinamo: Savu- Fodor, Iorga (min. 48 Senteș), S. Matei, Luncanu (min. 70 Zarzu)- Hodorogea (min. 70 E. Lazăr), Brăescu (min. 82 Boghian), Pușcașu (min. 70 R. Grigore), Furmuzache- I. Tofan, Butnariuc.

Etapa viitoare (30 octombrie, ora 15.00): FC Dinamo Bacău- Metalul Buzău, CS Făurei- CSM Râmnicu-Sărat, SC Oțelul- Sporting Liești, CSM Focșani 2007- Sportul Chișcani, Viitorul Ianca- Aerostar.

Clasament

1 SC Oțelul Galați    9        7        0        2        33-7   21p.

2 CSM Focșani        9        6        2        1        18-8   20p.

3 Sporting Liești      9        6        1        2        18-11 19p.

4 Aerostar Bacău     9        5        3        1        16-8   18p.

5 Metalul Buzău       9        5        1        3        23-10 16p.

6 Viitorul Ianca       9        4        0        5        16-24 12p.

7 CSM Rm. Sărat     8        3        2        3        19-14 11p.

8 FC Dinamo Bacău 8        2        0        6        11-18 6p.

9 CS Făurei             9        1        1        7        10-29 4p.

10 Sportul Chișcani 9        0        0        9        5-40   0p.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri