29 martie 2024
SportFotbal/ Liga a III-a: Aerostar începe seria amicalelor

Fotbal/ Liga a III-a: Aerostar începe seria amicalelor

Prima adversară a verii pentru „aviatori” antrenați de Mișu Ionescu: divizionara B FC Buzău. Partida cu buzoienii lui Cristi Pustai va avea loc azi, de la ora 17.00, pe stadionul „Aerostar”

Aerostar Bacău pune mingea la centru. Și dă lovitura de începere a jocurilor-test în vederea campionatului din Liga a III-a care va porni pe data de 28 august. Primul meci de verificare al „aviatorilor” va avea loc azi, de la ora 17.00, pe stadionul „Aerostar”. Adversară? Divizionara B FC Buzău, continuatoarea Gloriei. Buzoienii conduși de Cristi Pustai au bifat deja o serie de amicale: 4-1 cu Astra, 1-5 cu FCSB, 1-0 cu Petrolul Ploiești. Totodată, echipa din Crâng prezintă mai multe noutăți precum Wiktorski, Rogac, Cârstocea, Ekollo, Mondragon, Al. Miunteanu sau Keita Modibo.

Este clar că vom întâlni o echipă superioară atât valoric, cât și ca nivel de pregătire, deoarece Buzăul și-a reluat antrenamentele cu mult înaintea noastră. Am preferat însă acest meci și nu unul cu o adversară mai slab cotată deoarece astfel de jocuri ne prind bine, chiar dacă noi ne aflăm în plină perioadă de acumulări. E un test; și pentru noi, și pentru ei”, a declarat antrenorul Aerostarului, Mișu Ionescu. Tehnicianul băcăuan a adăugat: „Lotul nostru este unul în formare. Exceptându-i pe Chirilă, care va îndeplini și funcția de antrenor secund, Vraciu și Burlacu, media noastră de vârstă nu depășește 20 de ani. Sunt mulțumit de cum ne prezentăm la acest moment, avem în teste o serie de jucători și sperăm să ne completăm efectivul cu ceea ce avem nevoie”.



Pe lângă revenirea stoperului Vișinari după perioada de împrumut de la Bucovina Rădăuți și aducerea fundașului dreapta Ștefan Pavel de la CSM Bacău, Aerostar și-a asigurat serviciile portarului Iulian Dinu de la Oțelul Galați. În egală măsură,gruparea pregătită de Mișu Ionescu testează mai mulți jucători, printre care Izmană, de la Hușana Huși și Puțaru, de la Metaloglobus. De luni, băcăuanii vor pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Dărmănești, până la începerea campionatului în plan figurând mai multe jocuri de verificare contra unor adversare precum Foresta Suceava, FC Dinamo Bacău și Sporting Liești. Chiar dacă are lotul „under construct” (se caută, în continuare, jucători under, un fundaș stânga și un atacant), la momentul de față, una dintre formulele de echipă ale Aerostarului ar putea fi: Dinu- Șt. Pavel, Vișinari, C. Ardei (Bobaru), Danale- Chirilă- Belciu, Zaharia, H. Ilie- Burlacu (Gavrilă)- Vraciu.

Belciu și Tofan, în vederile naționalei U19

Aerostar are doi jucători aflați în vederile selecționerului Adrian Vâsîi în perspectiva alcătuirii naționalei Under 19 a României. Este vorba de Belciu și Tofan. „Ne bucură faptul că Aerostar continuă să producă jucători pentru loturile naționale”, a declarat vice-președintele clubului băcăuan, Valerian Voicu.

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri