2 mai 2024
SportFotbal, Liga a II-a / Se (mai) face preluarea?

Fotbal, Liga a II-a / Se (mai) face preluarea?

La o saptamâna dupa ce Dumitru Sechelariu a anuntat ca cedeaza gratuit palmaresul FCM Bacau si locul de B, autoritatile locale nu au dat inca un raspuns

Oferta

"Ofer gratis Primariei palmaresul FCM Bacau, culorile si dreptul de a evolua in liga secunda. Fac acest gest din respect pentru istoria fotbalului bacauan; ar fi pacat ca traditia de 62 de ani a acestui club sa dispara. Daca nici asa nu vor echipa, nu stiu ce altceva s-ar mai putea face", a anuntat Dumitru Sechelariu pe data de 21 iulie. Oferta celui care a finantat timp de 20 de ani echipa fanion a Bacaului parea sa deschida o noua perspectiva FCM-ului. De atunci a trecut insa mai bine de o saptamâna, timp in care autoritatile locale nu au catadicsit sa dea un raspuns. In acest context, intrebarea "se face preluarea?" s-a transformat in "se mai face?".

Speranta



Si totusi, suporterii "galben-albastrilor" nu si-au pierdut inca speranta ca echipa lor va supravietui. Mai ales ca intr-un comunicat din 20 iunie al Primariei Bacau, semnat de purtatorul de cuvânt Ionut Tomescu, se preciza, negru pe alb, ca, in cazul in care Dumitru Sechelariu va ceda gratuit clubul, "municipalitatea este interesata sa gaseasca solutii de redresare a echipei FCM Bacau", . Cum Sechelariu s-a aratat dispus sa cedeze gratis palmaresul FCM Bacau si locul de B, fanii asteapta acum ca primarul Romeo Stavarache sa-si tina promisiunea. "Te rugam, fa ceva pt. iubitorii fotbalului bacauan macar in al 12-lea ceas. Ne vrem echipa inapoi, intelegi, calca-ti pe inima o data!", suna unul din mesajele pe care suporterii FCM Bacau le-au adresat primarului Stavarache prin intermediul "Desteptarii".

Operatiune

Surse autorizate sustin ca aceasta saptamâna poate fi decisiva in chestiunea Primarie – FCM Bacau. Totul se deruleaza sub semnul lui "acum sau niciodata". Mai ales ca nici timpul nu e un aliat de incredere, chiar daca, mai mult ca sigur, startul campionatelor ligii a doua si a treia se va amâna cu o saptamâna. Conform acelorasi surse, autoritatile locale vor bate la portile Federatiei Române de Fotbal pentru a sonda terenul in privinta unei eventuale preluari a FCM Bacau. Daca si, mai ales, cum s-ar putea face aceasta operatiune care ar presupune, practic, ca FCM Bacau sa continue in B cu finantarea municipalitatii si cu actualul lot al Sport Clubului. Urmeaza, deci, o noua saptamâna de foc, pentru microbistii bacauani. In acest caz, canicula e o gluma. Nu insa si FCM Bacau.
Dan Sion

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri