26 aprilie 2024
SportFotbal/ Liga a II-a: Cald după rece?

Fotbal/ Liga a II-a: Cald după rece?

După Pandurii, Metaloglobus. După un meci acasă, unul în deplasare. Și după o înfrângere, primele puncte. Sau măcar primul punct. Învinsă în mod surprinzător în prima etapă a Ligii a II-a pe teren propriu de Pandurii Târgu-Jiu, „matricola” Aerostar Bacău caută reabilitarea în jocul de sâmbătă, de pe terenul Metaloglobusului București.

„Înfrângerea cu Pandurii ne-a durut și încă ne doare. Și asta pentru că, deși nu am făcut un meci așa cum ne-am fi dorit, modul în care s-au derulat ostilitățile pe teren ne dădeau dreptul să speram la un alt rezultat. Pe scurt, o înfrângere nemeritată, dar care arată că trebuie să muncim mai mult și să avem o altă atitudine”, a declarat antrenorul „aviatorilor”, Cristi Popovici, care a adăugat:

„Le-am atras atenția jucătorilor că nu mai suntem la Liga a III-a. Anul trecut, am pierdut doar trei partide: două în campionat, la Galați și Miercurea-Ciuc, cu contracandidatele noastre la promovare, Oțelul și respectiv Csikszereda și una la Piatra, cu Dinamo, în Cupă. Acum, avem cu totul alt statut, nu mai suntem favoriți și întâlnim adversari mult mai puternici.



Prin urmare, trebuie să tragem din răsputeri pentru fiecare punct”. Punctul sau punctele…de plecare ar trebui sa vină sâmbătă, la București. Popovici a studiat jocul lui Metaloglobus în meciul pierdut de bucureșteni vinerea trecută, cu 0-2 la Cluj, contra lui „U”:

„Metaloglobus a pus destule probleme Universității. E clar că nu ne așteaptă un meci ușor, dar nici nu întâlnim cea mai bună echipă din campionat. Vom avea în față o echipă retrogradată în C și reprimită în B după retragerea Afumaților. Este o oportunitate pentru noi de a repara ce am stricat cu Pandurii”.

Pentru meciul cu Metaloglobus, băcăuanii îl vor recupera și pe Roșca, absent din motive medicale în prima etapă. Partida Metaloglobus- Aerostar se va juca sâmbătă, de la ora 11.00, etapa a doua a ligii secunde fiind deschisă de meciul programat vineri, de la ora 18.00, dintre CS Balotești și Petrolul Ploiești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri