29 martie 2024
SportFotbal/ Liga a II-a: Blocați mental și fizic

Fotbal/ Liga a II-a: Blocați mental și fizic

Primul meci al Aerostarului sub comanda antrenorului Mișu Ionescu, primul gol și primul punct din 2021. Aceasta ar fi partea plină a paharului. Cea goală? Sâmbătă, în etapa a 18-a a ligii secunde, „aviatorii” nu au reușit să treacă pe teren propriu de ultima clasată, Pandurii Târgu-Jiu. Mai mult, la finalul primei reprize, Aerostar preluase lanterna roșie de la adversara sa, care conducea cu 1-0 prin golul lui Dodoi din min. 17. Băcăuanii au revenit în partea secundă, au egalat prin Alex Popescu (foto) în min. 47 dar, în ciuda ocaziilor de pe final, nu au reușit să obțină o victorie ce le-ar fi permis să rămână într-un contact mai strâns cu plutonul care luptă pentru evitarea retrogradării. Remiza a lăsat un gust amar în tabăra băcăuană.

A spus-o și noul tehnician al Aerostarului: „Sigur că ne-am fi dorit victoria. Era obiectivul principal. Totuși, în ciuda numeroaselor probleme, nu pot spune că sunt dezamăgit de echipă. Băieții și-au dorit mult, dar, pentru moment, atâta pot. Sunt blocați fizic și mental. Ne confruntăm și cu multe indisponbilități, lucru care nu e OK.”

Având în vedere că runda viitoare echipa sa va sta, antrenorul băcăuanilor, Mișu Ionescu, va impune un program draconic săptămâna aceasta, cu câte două antrenamente zilnice: „Trebuie să remediem multe neajunsuri”. Ocupanta penultimului loc, cu doar zece puncte în cont, Aerostar Bacău va reveni pe teren pe 20 martie, atunci când va primi vizita Concordiei Chiajna, în penultima etapă din sezonul regulat.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri