duminică, 18 mai 2025

Fotbal/ Liga 3: Se cunosc semifinalistele barajului de promovare din primele două serii

FC Bacău, Știința Miroslava, Unirea Braniștea și Sporting Liești se vor lupta pentru accederea în eșalonul secund

Cu două etape înainte de finalul play-off-ului Ligii 3, se știu semifinalistele barajului de promovare din primele două serii. Rămâne de văzut doar cum va arăta împerecherea. Și asta pentru că, spre deosebire de Seria 1, unde FC Bacău are acontat locul 1, iar Știința Miroslava va încheia sigur pe 2, în Seria 2, Unirea Braniștea și Sporting Liești continuă să se lupte pentru supremație.



Un verdict în acest sens am putea avea chiar runda viitoare, atunci când este programat derby-ul Liești- Braniștea. Până atunci, să trecem telegrafic în revistă ce s-a întâmplat în etapa a șaptea din play-off. Uvertura a avut loc vineri, la Ruși Ciutea, acolo unde FC Bacău a obținut o nouă victorie, trecând cu 1-0 de Gloria Ultra prin golul înscris în minutul 6 de eternul Aftanache.

Sâmbătă, Știința Miroslava a revenit de la 0-2 pe teren propriu cu CSM Bacău și, impunându-se cu 3-2, și-a asigurat poziția a doua în serie, indifrerent de ceea ce ce se va mai întâmpla până la finalul play-off-ului. În Seria 2, primele două clasate și-au continuat duelul de la distanță, Unirea Braniștea câștigând cu 3-1 meciul de acasă cu KSE Târgu-Secuiesc, iar Sporting Liești impunându-se cu 4-0 contra Aerostarului.

O privire succintă și în play-out-ul Seriei 2, acolo unde Viitorul Onești trăiește în continuare cu frica retrogradării. Oneștenii, care au stat etapa aceasta, au alunecat pe penultimul loc ca urmare a victoriei reușite de CSM Adjud 1946, iar etapa viitoare vor întâlni, în deplasare, ultima clasată, Dacia Unirea Brăila, într-un autentic derby al supraviețuirii.

Seria 1/ Play-off

Rezultatele etapei a șaptea: FC Bacău- Gloria Ultra 1-0, Știința Miroslava- CSM Bacău 3-2.

Clasament: 1) FC Bacău 62p., 2) Știința Miroslava 47p., 3) CSM Bacău 41p., 4) Gloria Ultra 34p.

Programul etapei viitoare/ vineri, 9 mai, ora 18.00: FC Bacău- Știința Miroslava. Sâmbătă, 10 mai, ora 18.00: Gloria Ultra- CSM Bacău.

Seria 2/ Play-off

Rezultatele etapei a șaptea: Sporting Liești- Aerostar Bacău 4-0, Unirea Braniștea- KSE Târgu-Secuiesc 3-1.

Clasament: 1) Unirea Braniștea 55p., 2) Sporting Liești 54p., 3) KSE Târgu-Secuiesc 41p., 4) Aerostar Bacău 39p.

Programul etapei viitoare/ vineri, 9 mai, ora 18.00: Aerostar Bacău- KSE Târgu-Secuiesc. Sâmbătă, 10 mai, ora 18.00: Sporting Liești- Unirea Braniștea.

Seria 2/ Play-out

Rezultatele etapei a șaptea: CSM Adjud 1946- Dacia Unirea Brăila 2-1, CSM Râmnicu-Sărat- Sepsi Sfântu-Gheorghe 2 0-7. Viitorul Onești a stat.

Clasament: 1) Sepsi 2 43p., 2) CSM Râmnicu-Sărat 30p., 3) CSM Adjud 1946 25p., 4) Viitorul Onești 23p., 5) Dacia Unirea Brăila 20p.

Programul etapei viitoare/ vineri, 9 mai, ora 18.00: Sepsi Sfântu-Gheorghe 2- CSM Adjud 1946. Sâmbătă, 10 mai, ora 18.00: Dacia Unirea Brăila- Viitorul Onești. CSM Râmnicu-Sărat stă.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img