Fotbal/ Juniori: Atletico Bacău U12, confruntare cu Juventus Torino, în Italia

Participare de lux pentru grupa de vârstă 2010 a celor de la Atletico Bacău.

Gruparea băcăuană antrenată de Gabi Vârlan a fost invitată la prima ediție a turneului „Gianni di Marzio”, competiție inclusă în calendarul Federației Italiene de Fotbal și închinată memoriei fostului antrenor decedat la începutul acestui an, la vârsta de 82 de ani.

„Gianni di Marzio Cup” se va desfășura în perioada 24-25 septembrie, la Chieri, o localitate în apropiere de Torino și va reuni, pe lângă Juventus, alte nume de rezonanță din fotbalul peninsular precum Internazionale Milano, Torino sau Hellas Verona.



Băcăuanii au fost repartizați în grupă cu Juventus Torino, AC Pavia și FC Lombardia.

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"