19 aprilie 2024
ActualitateFostul primar, Romeo Stavarache, atacă sentinţa de condamnare

Fostul primar, Romeo Stavarache, atacă sentinţa de condamnare

Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, a declarat recurs în casaţie împotriva sentinţei definitive a Curţii de Apel Târgu Mureş prin care, la începutul lunii, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, în dosarul de mită.

În acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată afaceriştii Liviu Goian, Liviu Cenuşă şi Costel Căşuneanu, precum şi fostul director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

Dintre aceştia doar Liviu Goian a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, restul fiind achitaţi.



Dintr-un prejudiciu total de peste 2,3 milioane de lei, calculat iniţial de procurori, Romeo Stavarache şi Liviu Goian vor avea de suportat suma de 307.187 lei.

Conform Art. 438 din Noul Cod de Procedură Penală, hotărârile sunt supuse casării în următoarele cazuri:

– în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente;

– inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

– în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal;

– nu s-a constatat graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată;

– s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

Cazurile de mai sus pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deşi au fost invocate, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În cazul în care cererea de recurs în casaţie a fost respinsă, partea sau procurorul care a declarat recursul în casaţie nu mai poate formula o nouă cerere împotriva aceleiaşi hotărâri, indiferent de motivul invocat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri