23 aprilie 2024
ActualitateFostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, rămâne sub control judiciar

Fostul primar al Bacăului, Romeo Stavarache, rămâne sub control judiciar

Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut, marți, măsura controlului judiciar dictată în cazul fostului primar al Bacăului, Romeo Stavarache, și a doi oameni de afaceri, condamnați în primă instanță pentru infracțiuni de corupție.

“În temeiul art. 362 al. 2 și art. 208 C.p.p., constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar dispusă față de inculpații Stavarache Romeo, Cenușă Liviu Vasile și Goian Liviu și menține măsura preventivă față de cei trei inculpați. Respinge, ca nefondată, cererea inculpatului Cenușă Liviu-Vasile de revocare a măsurii preventive. Hotărârea este definitivă”, a declarat marți, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Târgu Mureș, Anuța Liliac.

În luna iulie 2016, fostul primar al Bacăului timp de trei mandate, Romeo Stavarache, a fost condamnat în primă instanță, de către Tribunalul Bacău, la șase ani de închisoare cu executare și 5 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, în dosarul pentru care era acuzat de săvârșirea mai multor fapte de luare de mită.



În același dosar, doi oameni de afaceri din Bacău, Liviu Goian și Liviu Vasile Cenușă, au fost condamnați la câte 3 ani închisoare cu executare și 3 ani pedeapsă complementară prin interzicerea unor drepturi civile, la aceeași pedeapsă fiind condamnat și Constantin Apostol, fost director general al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est.

Instanța a dispus confiscarea de la Stavarache, Goian și Cenușă a sumelor de 810.670 lei și 1.259.789,03 lei primite ilegal, iar pentru același motiv de la Stavarache și Apostol a sumei de 100.000 de lei.

La acel moment, Tribunalul Bacău decis aplicarea măsurii de control judiciar față de patru inculpați din dosar, Stavarache, Goian, Cenușă și Apostol, până la finalizarea procesului, iar Curtea de Apel Târgu Mureș a menținut măsura preventivă față de trei dintre aceștia.

Dosarul în care se judecă apelul în acest caz a fost strămutat la Curtea de Apel Târgu Mureș și are termen în data de 27 septembrie.

La 25 iulie 2014, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, Romeo Stavarache, pentru cinci infracțiuni de luare de mită ce ar fi fost comise în perioada 2008-2011, suma totală imputată edilului ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

În același dosar au fost judecați oamenii de afaceri Costel Cășuneanu, Liviu Goian, Liviu Cenușă, precum și fostul director al Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, Constantin Apostol.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada 2008 — 2011, Stavarache Romeo, direct sau prin intermediul a doi dintre inculpați, a pretins și primit, de la 4 oameni de afaceri, mai multe sume de bani. Astfel, susțin procurorii, la începutul anului 2008 a pretins de la administratorul unor societăți comerciale să îi fie remis un 50% din valoarea decontată de Primăria Bacău, aferentă fiecărui stâlp de iluminat public la care firma administrată de acesta efectua lucrări în baza contractului încheiat cu această instituție, valoare ce era de 38 de euro/stâlp.

“În baza acestei solicitări, în perioada martie 2008 — octombrie 2011, inculpatul Stavarache Romeo a primit suma totală de 810.670 lei. În luna ianuarie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la un alt om de afaceri suma de 150.000 de lei pentru ca societății comerciale administrate de acesta să îi fie atribuit un contract privind executarea de lucrări tehnico-edilitare. Banii au fost primiți în două tranșe, prin intermediul unei asociații sportive. În luna aprilie 2009, inculpatul Stavarache Romeo a pretins de la același om de afaceri, un procent de 10% din valoarea unui contract de antrepriză generală, încheiat între această societate și Agenția Națională pentru Locuințe București, având ca obiect construcția unui bloc cu 45 de locuințe în Bacău, lucrare în valoare de 2.688.769,90 euro, inclusiv TVA. În baza acestei solicitări, în perioada aprilie 2008 — septembrie 2011, Stavarache Romeo a primit de la omul de afaceri, suma totală de 1.259.789,03 lei”, susțin procurorii.

În rechizitoriu se mai arată că, în luna martie 2010, Stavarache i-a solicitat administratorului unei societăți comerciale să încheie contracte de publicitate cu o anumită firmă, pentru ca primăria să își execute în mod corespunzător obligațiile ce decurgeau din contractul de gestiune al serviciului public de salubrizare a municipiului Bacău încheiat cu această societate.

“În baza acestei solicitări, au fost încheiate două contracte în lunile martie 2010 și aprilie 2011, în baza cărora omul de afaceri a plătit sumele de 40.000 lei, respectiv 30.000 lei. În perioada martie — aprilie 2009, împreună cu inculpatul Apostol Constantin, i-a solicitat inculpatului Cășuneanu Costel suma de 100.000 lei cu titlu de sponsorizare a unei asociații sportive, în schimbul eliberării unui certificat de urbanism, bani care au fost primiți în data de 24.04.2009. Toate sumele de bani au fost primite de către inculpatul Stavarache Romeo prin intermediul mai multor societăți comerciale și asociații sportive, administrate de inculpații Goian Liviu, Cenușa Liviu Vasile și Apostol Constantin”, se mai subliniază în rechizitoriu.

AGERPRES

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri