Tribunalul Bacău a dat sentinţele în dosarul în care a fost trimisă în judecată fosta directoare a Direcţiei Sanitar Veterinare Bacău, Carmen Carleta Bodea, pentru infracţiunile de luare de mită (8 fapte) şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (6 fapte).
Instanţa a condamnat-o pe Carleta Bodea la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de conducere în DSVSA Bacău. Din această pedeapsă va fi scăzută perioada reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, ianuarie – mai 2016.
De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 12.694 lei şi 250 euro primite cu titlu de mită. Vlad Gheorghiţă a fost condamnat, pentru complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare.
Pânzaru Costel, Vasiliu Dumitru, Scripcaru Alexandru şi Bogos Fănel, acuzaţi de dare de mită, au primit câte 2 ani închisoare, tot cu suspendare. În cazul acestora, s-a impus şi obligaţia de a munci în folosul comunităţii, pe o perioadă de câte 60 de zile. În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, Bodea va avea de plătit 7.000 lei, iar restul inculpaţilor, câte 2.000 lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Conform procurorilor, în octombrie 2015, Carmen Carleta Bodea, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău, cu ajutorul lui Vlad Gheorghiţă, ar fi pretins şi primit suma de 2.700 lei de la Pânzaru Costel, administrator al unei societăţi comerciale cu obiect principal de activitate comerţ cu produse din carne.
“Banii au fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuţiile de serviciu referitoare la planificarea acţiunilor şi controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, suspendarea/anularea autorizaţiei/înregistrării sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi dispunerea măsurilor complementare de sancţionare”, se arată în rechizitoriu. Tot în octombrie 2015, Bodea ar fi acceptat promisiunea unor sume de bani de la Vasiliu Dumitru, medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripţie veterinară.
“Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achiziţiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentaţiei de participare la licitaţie, avizarea raportului de atribuire a achiziţiei şi semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare, cu câştigătorul procedurii de atribuire. În acelaşi context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informaţii nedestinate publicităţii despre licitaţia respectivă.
Astfel, deşi anunţul privind licitaţia nu fusese publicat pe SEAP, inculpata Bodea Carmen-Carleta i-a comunicat persoanei respective condiţiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat faţă de cel folosit în precedentele licitaţii, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitaţiei şi care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitaţia şi componenţa comisiei de licitaţie care va fi numită prin dispoziţia sa”, sunt acuzaţiile procurorilor.
În perioada noiembrie – decembrie 2015, Bodea ar fi furnizat mai multor persoane variantele de subiecte pentru proba scrisă la concursurile organizate de instituţia publică. În acest fel, a asigurat candidaţilor respectivi un avantaj la concurs. Bodea ar fi primit 5.000 lei de la ruda unuia dintre candidaţii favorizaţi, iar de la alţi candidaţi, suma de 200 euro şi produse cosmetice.
“În ziua de 11 decembrie 2015, prin intermediar, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Scripcaru Alexandru, administrator al unei societăţi comerciale, un ceas în valoare de 1.045 lei, în legătură cu atribuţiile sale de director executiv al DSVSA Bacău, respectiv aprobarea/dispunerea modificării în baza de date – Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare Animale – a rasei bovinelor proprietatea firmei acestuia din urmă.
La data de 08 ianuarie 2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Bogos Fănel, administrator al mai multor societăţi comerciale, suma de 3.000 lei, în legătură cu atribuţiile sale de director executiv al DSVSA Bacău. Banii respectivi au fost primiţi de inculpată pentru a prelua probe (ouă) puse la dispoziţie de omul de afaceri, în scopul efectuării analizelor asupra acestora cu încălcarea procedurilor interne privind achitarea contravalorii analizelor solicitate şi în scopul influenţării rezultatelor analizelor asupra acestor produse alimentare”, se mai precizează în rechizitoriu.
Bodea ar mai fi primit de la un medic mai multe bunuri în valoare totală de 949 lei, pentru reîncadrarea acestuia în funcţia de consilier principal în cadrul Serviciului Laborator. O parte dintre inculpaţi au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.