27 aprilie 2024
ActualitateFosta șefă de cabinet a lui Gabriel Berca, numită șefa Reprezentanței Comisiei...

Fosta șefă de cabinet a lui Gabriel Berca, numită șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România

Ea are diplomă de master în studii de gen

Iulia Ramona Chiriac a fost numită astăzi, 2 iunie, șefa Reprezentanței Comisiei Europene la București. În această calitate, va fi reprezentanta oficială a Comisiei Europene în România, sub autoritatea politică a președintei Ursula von der Leyen. Mandatul său va începe la 1 iulie 2021.
Chiriac este consul general al României în landul Bavaria din 2016 și face parte din serviciul diplomatic român din 2008.

Înainte de această experiență de peste zece ani în funcții diplomatice, a lucrat în administrația publică centrală și locală din România, având atribuții legate în special de pregătirea autorităților locale române pentru aderarea țării la UE. În cadrul Ministerului Integrării Europene din România a fost responsabilă în special de promovarea valorilor UE, de furnizarea de informații privind oportunitățile de finanțare, precum și de diseminarea cunoștințelor despre UE prin organizarea de conferințe, seminare, campanii de informare și ateliere.



Ramona Chiriac a absolvit Facultatea de Studii Europene a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România. Are două diplome de master, una în studii europene și alta în studii de gen.

Noua șefă a Reprezentanței Comisiei Europene la București a fost șefa de cabinet a prefectului PNL Gabriel Berca. Ea l-a urmat la București, după ce acesta a fost numit secretar general în Guverul Tăriceanu, ocupând funcția de șefă de cabinet.

Comisia are reprezentanțe în toate capitalele statelor membre ale UE și birouri regionale la Barcelona, Bonn, Marsilia, Milano, München și Wrocław. Reprezentanțele sunt „ochii, urechile și vocea” Comisiei la fața locului, în statele membre ale UE, interacționând cu autoritățile naționale, cu părțile interesate și cu cetățenii și informând mass-media și publicul cu privire la politicile UE. Șefii reprezentanțelor sunt numiți de președintele Comisiei Europene și sunt reprezentanții săi politici în statul membru în care sunt detașați.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri