19 mai 2024
ActualitateFonduri pentru pagubele produse de inundații

Fonduri pentru pagubele produse de inundații

Instituția Prefectului-județul Bacău a emis o informare privind situația demersurilor desfășurate la nivelul județului pentru repararea pagubelor produse de calamitățile naturale din perioada 15 iunie-5 iulie, în 50 de localități. Informarea s-a făcut în cadrul unei conferințe de presă convocată sâmbătă, 28 iulie, la orele prânzului, și prezidată de prefectul Maricica-Luminița Coșa, alături fiindu-i și subprefectul Valentin Ivancea.

Astfel, în județul Bacău au fost efectuate următoarele demersuri:
-au fost realizate un număr de 112 anchete sociale, în conformitate cu prevederilie HG 480/2018 privind acordarea unor ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din perioada 15 iunie-5 iulie 2018.

Au fost transmise către Ministerul Muncii, suma totală propusă cu titlul de ajutor de urgență fiind de 590.000 de lei. Din acestea, șase anchete sociale prevăd suma de 10.000 de lei pentru fiecare familie afectată în proporție mai mare de 50% și 106 anchete sociale prevăd suma de 5.000 de lei pentru fiecare familie afectată în proporție mai mică de 50%. Cele 112 familii din 17 unități administrativ teritoriale urmează să primească aceste fonduri.



Alte detalii despre acest subiect veți afla din ediția de luni, 30 iulie, a cotidianului Deșteptarea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri