20 aprilie 2024
OpiniiEditorialFoamea-i mare, schema-i mica!

Foamea-i mare, schema-i mica!

Ar fi trebuit sa ne obisnuim, dupa atâtia ani, cu bâlbâielile diversilor ministri si blocajele din diversele ministere. De la normele intocmite in birou de duduite care nu fac diferenta intre encefalopatie si schizofrenie si noutatile care dau peste cap admiterea in liceu pâna la camerele agricole pe care le vedem dar nu sunt, tot ce inseamna incurcatura se intâmpla la vârf, adica in ministerele si agentiile care ar trebui sa fie doldora de specialisti si de informatii, si se descurca in filiale. Ministrii vin si pleaca, luându-si cu ei viziunea si strategia, dar angajatii care cunosc domeniul ramân. Sau asa ar trebui sa fie.

Ma tem, insa, ca nu mai avem specialisti dedicati profesiei, ci doar amploiati care completeaza hârtii intre cafeaua de dimineata si pizza de la prânz, cu ochii pe ceas si oftând din toti rarunchii daca primesc o sarcina pe saptamâna. Când ministrii isi croiesc programele in platourile televiziunilor de stiri, cum sa functioneze bine ministerele? Ultima dovada ca se guverneaza prost si se munceste prost e blocarea paginii de internet pe care se acceseaza schema de minimis la zece minute de la deschidere. Chiar daca i se spune “ajutor de minimis”, doua sute de mii de euro, cât primeste o firma mica sau mijlocie daca reuseste sa acceseze aceasta masura, nu e o suma neglijabila.

IMM-urilor li cere doar sa faca investitii si sa pastreze sapte locuri de munca timp de trei ani. Cine nu ar vrea sa obtina acesti bani, mai ales dupa o criza care a tinut sase ani? Cu toate acestea, ministrul Finantelor a explicat, senin, ca estimarea a fost gresita, numarul firmelor interesate de aceasta masura fiind mult mai mare decât s-a anticipat. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a blocat sistemul, pe celelalte urmând sa le aflam cândva, probabil peste 50 de ani.

Traim intr-o tara “super”, cum ar spune tânara generatie, cea care se grabeste sa paraseasca acest loc minunat. Spuneam ca ar fi trebuit sa ne obisnuim cu prostia, cu gafele, cu hotia nu pentru ca asa ar fi normal si de dorit ci pentru ca acestea au devenit normalitatea noastra, a românilor. La urma urmei, când lucrurile merg rau ai doua solutii: ori te acomodezi, ori actionezi ferm in directia schimbarii.

Prima varianta e mai comoda. Sesiunea de minimis a fost anulata, procedura de depunere urmând sa fie reluata. Nu s-a precizat când, insa putem fi siguri ca unii administratori de firma vor afla mai devreme decât altii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri