23 aprilie 2024
ContrasensFoaie verde ca alunul/ cel mai gingaș e românul

Foaie verde ca alunul/ cel mai gingaș e românul

Iarăși a venit zăpada și iar s-au supărat concetățenii noștri pe drumari pe motiv că nu se trece cu lama din cinci în cinci minute pe stradă, pentru ca băieții care se grăbesc la Mall să poată circulă ca vara. Câte înjurături, câți nervi, câtă supărare! Romanul și-a împușcat logica pentru că nu vrea să înțeleagă un lucru elementar: cu natura nu te joci.

Este o pierdere inutilă de timp și de bani să cureți străzile câtă vreme ninsoarea nu a încetat. «Da’ pentru ce plătim noi impozite?!», se trezește să întrebe câte un puști abia ieșit din liceu care, evident, nu plătește un chior la buget.

Mai sunt unii care se declara siderati că în secolul acesta încă mai sunt tractoare care deszapezesc străzile prin oraș. Că, vezi, Doamne, poluează fonic! Am ajuns un popor de oameni cu prea mult timp liber, care, neavând ce face, caută nod în papură, mereu nemulțumiți de ceea ce li se întâmplă. Spre suprinderea unora, și în SUA se deszăpezește tot cu tractorul și nu sughița nimeni din acest motiv.

Desigur, pe autostrăzi, pe marile artere, sunt mașini speciale. Dar în orășele, se folosesc pluguri trase de tractoare, tractoare cu lamă și camioane și absolut nimeni nu consideră că trebuie cumpărate freze spoite cu aur.

Am văzut imagini din Germania cu drumuri acoperite cu zăpadă. Chiar pe autostrăzi, utilajele nu se grăbesc să intervină înainte de oprirea ninsorii. Din două motive: în primul rând, nemții nu aruncă banii în broaște și preferă să treacă o singură dată cu mașinile, nu de câte ori are chef câte un feisbucist și, în al doilea rând, populația a fost educată să stea acasă atunci când este furtună. Când vremea se strică, nu te apuci să te plimbi aiurea pe străzi.

Am văzut, tot de la românii din străinătate, cum se face deszăpezirea în Islanda. La fel, doar după ce se termină ninsoarea și fără să se dea cu sare, pentru că nu vor să-și strice asfaltul. Noi, românii, ne-am învățat să ne plângem din orice.

Ba că nu ne da, ba că nu primim, ba că nu ni se face. Țipăm pe rețelele sociale că autoritățile nu deszapezesc, dar noi nici nu ne gândim să punem mâna pe o lopată și să dăm la o parte zăpada de pe trotuarul din fața blocului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri