26 aprilie 2024
SportFlorin Bratu: „Provocare, nu retrogradare”

Florin Bratu: „Provocare, nu retrogradare”

Noul antrenor al Aerostarului nu consideră un pas înapoi trecerea de la Dinamo la gruparea băcăuană
Aerostar intră într-o nouă etapă. „Etapa Florin Bratu”. O etapă care va dura până în vara lui 2019. Sau- cine știe?- poate că va continua și după finalul campionatului. „Important este să ne atingem obiectivul: salvarea de la retrogradare. Ce va urma, rămâne de văzut”, mărturisește noul antrenor al „aviatorilor”, Florin Bratu. Fostul tehnician al lui Dinamo l-a înlocuit la finalul săptămânii trecute în funcția de antrenor pe Cristi Popovici. Astăzi, va conduce primul antrenament la cârma băcăuanilor. Iar sâmbătă, speră sa obțină și primele trei puncte, acasă, contra Ripensiei.

-Florine, ai asistat din tribună la remiza Aerostarului pe terenul Daciei Unirea Brăila. Prima impresie?

-Înainte de toate, a fost un meci frumos, deschis. Un meci cu șase goluri deși, ca să fiu sincer, aș fi preferat să văd un meci cu numai cinci goluri, iar Aerostar să se impună cu 3-2.

-N-a fost să fie. Mai mult, deși au condus cu 1-0 și 2-1, băcăuanii au avut de tras pentru un punct, Dacia Unirea conducând cu 3-2 până în minutul 83.



-Așa este, însă eu am văzut un Aerostar cu potențial. O echipă care în mod clar poate să ofere mult mai mult și care trebuie să-și dorească mai mult. Sper ca venirea mea să contribuie la asta. Cu voință, cu entuziasm și, bineînțeles, cu multă muncă, sunt convins că vom putea urca în clasament.

-Unde ar fi cel mai mult de lucru?

-În toate compartimentele avem de umblat, nu trebuie să ascundem acest lucru. Și, totodată, voi lucra foarte mult și la mentalul jucătorilor; e un capitol important. Voi face tot posibilul să-i ajut pe băieți prin toate cunoștințele pe care le am despre fotbal, dar si despre viață. Sper să vină și victoriile deoarece avem nevoie mare de ele.

-Achiziții din iarnă?

-Nu vreau să vorbesc acum despre asta. Avem opt meciuri până în iarnă din care trebuie să scoatem cât mai multe puncte. Această perioadă mă va ajuta să-i cunosc cât mai bine pe băieți. Până la urmă, ei vor face selecția prin ce vor arăta la meciuri și la antrenamente.

-Ziua de sâmbată a fost una agitată. Se vehicula ideea că, desi bătusei palma cu Aerostarul, vei ajunge la „U” Cluj.

-Am mai spus-o: le mulțumesc celor de la Cluj pentru interesul arătat, dar nu sunt omul care să nu-și respecte cuvântul dat. Ajunsesem la un acord cu Aerostar și nu s-a pus sub nicio formă problema să rup acest acord. Negosiasem vreme de aproape două săptămâni cu Aerostar, venisem și la Bacău, iar interesul, caldura și aprecierea pe care mi-au arătat-o domnii Damaschin si Voicu, carora le mulțumesc pentru tot, m-au făcut să iau această opțiune. Vin la Aerostar pentru a munci, pentru a ajuta echipa și, totodată, pentru a mă ajuta pe mine însumi.

-După Dinamo, Aerostar. Nu e un pas înapoi?

-Eu nu-l văd așa. Nu e o retrogradare, ci o provocare căreia sper să-i fac față cu succes. Îmi doresc să beneficiem și de sprijinul publicului, începând chiar de sâmbătă, la jocul cu Ripensia, deoarece e nevoie de o emulație. Sustinerea și aprecierea publicului ne va ajuta și, totodată, ne va responsabiliza.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri