24 aprilie 2024
SportFlorin Bratu: „Lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi aprigă”

Florin Bratu: „Lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi aprigă”

Vineri se reia campionatul Ligii a II-a la fotbal. Aerostar îl reia de pe locul 15, primul care garantează salvarea de la retrogradare. Și-l reia cu un meci pe terenul Chindiei Târgoviște. Acolo unde „aviatorii” se vor prezenta cu un lot serios remaniat în inter-sezon. Achiziții în toate compartimentele, menite să întărească echipa lui Florin Bratu și să permită îndeplinirea obiectivului fixat în acest sezon: permanența în eșalonul secund.

-Domnule Bratu, pregătit de reluarea campionatului?

-Și eu, și echipa suntem pregătiți. Am tras tare în această pauză competițională astfel încât să facem față cât mai bine celor 17 meciuri din retur. Venim după o perioadă grea, în care am avut foarte multe lucruri de pus la punct, cu atât mai mult cu cât au existat, după cum știți, și multe schimbări de lot.



-Mulțumit de achizițiile efectuate?

-Tot timpul îți dorești mai mult, dar, pentru moment, consider că am făcut mutări bune, care ne dau un echilibru la nivel de lot. Avem convingerea că acest lucru se va vedea și în campionat. Nu am schimbat doar de dragul schimbării, ci din dorința de a crește calitatea atât la nivel individual, cât și colectiv.

-Toate aceste plecări/ veniri de jucători au afectat, desigur, omogenitatea echipei și relațiile de joc.

-Este posibil ca la capitolul omogenitate să mai apară unele mici probleme, dar important este să avem o bună organizare, iar jucătorii să-și dorească să demonstreze că pot ajuta Aerostarul. Calitățile lor individuale pot rezolva genul acesta de probleme, inerente atunci când pe parcursul inter-sezonului se produc multe modificări de efectiv.

-Programul amicalelor a inclus, din motive obiective – geografice și meteorologice – doar adversari de Liga a III-a.

-Da, în linii mari am jucat doar cu echipe din zona Moldovei, însă amicalele sunt una, iar meciurile oficiale sunt cu totul altceva. Fiecare jucător știe nivelul și importanța adversarelor din campionat. În plus, partidele de verificare din aceasta iarnă mi-au servit pentru a mă edifica în privința jucătorilor pe care i-am avut în vizor. Au fost exact ce trebuia, teste, așa că ele ne-au ajutat să ne atingem obiectivul.

-Pe ultima sută de metri ați adus un jucător format la Arsenal Londra, Daniel Boateng. Ce ne puteți spune despre această achiziție?

-Este un jucător care ne va ajuta, cu siguranță, chiar dacă nu este la zi cu pregătirea fizică. Va recupera rapid, nu am niciun dubiu, deoarece este disponibil și dorește să prindă echipa. Din ce am văzut la antrenamente, este un fotbalist inteligent, agresiv și puternic. Se observă că a crescut la un club precum Arsenal. Boateng ne poate asigura echilibru la mijlocul terenului, el evoluând ca „închizător”, dar, în caz de nevoie, poate acoperi și postul de fundaș central.

-Jocul cu Chindia?

-Joc greu, dar nu cred că va exista vreun joc despre care vom putea spune că va fi ușor. Toate adversarele s-au întărit așa că toate întâlnirile vor fi care pe care, iar lupta pentru salvarea de la retrogradare va fi aprigă. Și nu doar cea pentru salvarea de la retrogradare, clar. Revenind la partida de la Târgoviște, vom întâlni un adversar puternic, care și-a adus inclusiv jucători din prima ligă. Repet, nu ne va fi ușor, dar noi încercam să furnizăm surpriza. Va fi o provocare pentru noi, provocare căreia ne dorim să-i facem față cu succes.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri