19 martie 2024
ActualitateFlorăria din Povești. O carte de vizită... altfel a Danielei

Florăria din Povești. O carte de vizită… altfel a Danielei

Poate cea mai frumoasă perioadă a vieții este copilăria. Momentele acelea magice când poți să fii cine vrei, să-ți imaginezi că ești oriunde, să fii personajul principal din basmul preferat… Și din toată acea perioadă rămânem cu amintirile. Amintirile unor povești pe care le-am scris noi, despre noi. În ziua de azi ne e dor de inocența acelor clipe… Iar atunci când auzim de povești, deși de cele mai multe ori nu recunoaștem, ciulim urechile ca pe vremea când mama sau bunica ne citeau din cartea preferată. La fel am reacționat când am aflat de „Florăria din Povești” și am fost curios să aflu povestea acestui loc și ce personaje mirifice ascunde el. Astfel am pătruns într-o poveste minunată, în lumea florilor.

Trecând pragul „Florăriei din Povești” am cunoscut-o pe Daniela Afemei, creatoarea acestui tărâm care te îmbie cu parfumul florilor proaspete. „M-am gândit să creez o poveste din tot ce pot eu să fac”, a spus emoționată Daniela care ne-a spus că „Florăria din Povești” este disponibilă pentru băcăuani din 14 februarie anul acesta, deschiderea ei având loc cum nu se putea mai bine, de Valentine’s Day. „Înainte de a deschide florăria făceam tot felul de aranjamente pentru mine sau prietenii mei, pentru că pe piață nu găseam ceva care să mă mulțumească pe mine”, a mai spus Daniela Afemei. Povestea are, însă, rădăcini mai vechi. Încă de prin 2010, Daniela asigura servicii de amenajări pentru nunți (servicii pe care le oferă și în prezent, n.r.) de la ornatul sălilor până la aranjamentele florale, astfel încolțind dorința deschiderii unei florării. Acum, tot ceea ce face ea în materie de aranjamente florale trebuie să fie expresiv și să transmită ceva. De aceea, folosește în tot ce face mai multe…tehnici.

Buchetul perfect…



Sigur, perfecțiunea nu există, mai ales atunci când intervin preferințele fiecăruia dintre noi. Băcăuanii care ajung la „Florăria din Povești” au parte și de …consiliere, tocmai pentru a găsi cea mai bună formulă pentru un aranjament perfect. După ce sunt alese florile, clienții sunt întrebați de evenimentul la care va fi oferit aranjamentul, despre detaliile și împrejurările în care florile respective vor fi oferite. E bine de știut că la „Florăria din Povești” nu veți găsi clasicul buchet de flori învelit în celofan, plasticul nefăcând parte din arsenalul de aici. „Noi facem aranjamente sau în alte cazuri când clienții doresc buchete, le punem o pânză de iută, o fundă sau alte elemente asemănătoare”, ne-a spus Daniela Afemei, care a specificat că atunci când vrei să oferi flori trebuie să oferi flori și nu plastic.

Ce își doresc clienții…

În funcție de eveniment sunt alese florile, culorile și…aranjamentul. În cazul unui majorat pentru o domnișoară, e musai ca aranjamentul să conțină ceva cu inscripția „18”. Cât despre numărul florilor, e clar că trebuie să fie 18 plus 1. Alte evenimente la care sunt oferite aranjamentele sunt aniversările. O surpriză plăcută, pe undeva, este că din ce în ce mai mulți bărbați solicită flori pentru doamne. De ce „pe undeva”? Pentru că nu de fiecare dată aranjamentele sunt pentru…soții. În astfel de situații, discreția este maximă, chiar dacă unii clienți nu înțeleg că reușita unui buchet constă și în a cunoaște câte ceva despre destinatar (flori preferate, culori preferate, chiar câte ceva despre caracterul persoanei etc). Dar și soțiile se bucură de foarte multe flori. Evident, cel mai însemnat segment în acest domeniu merge către cel mai important pas pe care oamenii îl fac în viață, căsătoria, la loc de cinste fiind buchetul miresei. Aici intervine și iscusința, dar mai ales imaginația, pentru că Daniela Afemei, ajutată de Andreea Nedelcu, cu care face echipă de mai mulți ani, încearcă să aducă mereu altceva, în dorința de a obține unicitatea buchetului.

Trenduri sau dorințe

Dacă de obicei se poate vorbi de trenduri la rochii de mireasă sau pe altă linie în organizarea de nunți, în materie de flori se pare că nu există o regulă bine definită. „Nu cred că putem spune că există un trend”, a fost primul răspuns al Danielei Afemei, pomenind totuși de flori mai sofisticate, „Florăria din Povești” folosind spre exemplu orhideele vanda. „Eu le spun mireselor că nu e frumos ce se poartă, ci e frumos ce îți place și ce te reprezintă”, a spus Daniela Afemei care a precizat totuși că un buchet de mireasă se poate asorta cu părul, ochii, machiajul, manichiura sau alte elemente. „De regulă, la discuția cu mirii întrebăm toate aceste aspecte după care încercăm să facem un aranjament care să-i pună în armonie pe cei doi”, a specificat reprezentanta de la „Florăria din Povești”, care a adăugat că sunt și cazuri în care sunt mirese care vin cu fotografii și spun că vor exact ca acolo sau cu alte idei și nu acceptă altă variantă.

Chiar dacă cele două reprezentate de la „Florăria din Povești” ar stârni invidia printre noi pentru că ele sunt zilnic în mijlocul florilor, viața nu le e chiar atât de simplă. Sunt momente când au atât de mult de lucru încât nu mai au timp și pentru ele. Iar aceste momente sunt în această perioadă de vară, mai ales în luna august când este numărul maxim de nunți. „Cel mai greu a fost acum vreo două săptămâni. Totul a fost frumos și am trecut cu bine. A fost mai greu pentru că au fost mai multe evenimente odată și cu foarte multe detalii. Cred că atunci ne-au fost testate limitele”, ne-a spus Daniela Afemei care a menționat și faptul că la evenimente beneficiază de ajutorul unei echipe de fete care lucrează part-time. Cu ani în urmă au participat și la fel de fel de târguri dedicate, dar au ajuns la concluzia că cea mai bună recomandare este din om în om. „Evenimentul pe care îl fac este practic cartea mea de vizită pe mai departe”, a subliniat Daniela Afemei.

Marea majoritate a florilor pe care le puteți cumpăra de la „Florăria din Povești” provin din Olanda. Traseul este unul interesant, însă. „De regulă le iau de pe Bursă, îmi aleg eu și ce văd strict aia primesc. Mai iau și din alte depozite”, a specificat Daniela Afemei, pe care am rugat-o să ne explice cum funcționează Bursa de Flori: „Noi lucrăm prin intermediul unei firme din Cluj. Ei ne dau accesul la un site de unde noi putem alege florile. Prețurile de regulă sunt fixe iar din oră în oră apar tot felul de oferte.” Florile ajung în România cu TIR-urile, apoi, firma de la Cluj le trimite în teritoriu cu mașini specializate pentru transportul de flori, în cele mai optime condiții. Odată ajunse în magazin, florile sunt întreținute, curățate dacă e cazul și chiar hidratate. Din păcate, florile nu rezistă o veșnicie. Așa că, de nenumărate ori, când florile mai aveau puțin de „trăit”, fetele de la „Florăria din Povești” le-au făcut buchete și le-au oferit gratuit trecătorilor de pe stradă: „E păcat să le aruncăm. Așa poate aducem măcar un zâmbet și un strop de bucurie unor oameni care de cele mai multe ori poate că nu-și permit să cumpere un buchet de flori.”

Dacă tot am pomenit că într-o bună zi te poți trezi că o tânără doamnă îți oferă un buchet de flori cu ambalaj de la „Florăria din Povești” e bine să știți că această oază cu flori este pe strada Nicu Enea nr. 54 (Vadu Bistriței) iar programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între orele 8.00-19.30, și duminica de la 8.00 la 13.00. Aici mai puteți găsi pe lângă diferite accesorii pentru aranjamentele florale, baloane cu heliu, lumânări de cununie și botez, mărturii ș.a. Informații suplimentare puteți afla de pe site-ul florăriei www.florăriadinpovești.ro sau de pe contul de facebook: florăria din povești.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri