Pentru tânăra generaţie de muzicieni italieni, Arlia, născut în 1989, este considerat un important exponent. A studiat pianul la Conservatorul “F. Torrefranca” din Vibo Valentia şi dreptul la Universitatea “Magna Grecia” din Catanzaro.
Discipol a Letheei Cifarelli – studenta preferată a pianistului Edwin Fisher, aplaudat la Carnegie Hall şi cel mai tânăr director de Conservator, Filippo Arlia este pasionat de muzica lui Gershwin şi Piazzolla. Are concerte cu “Duettango” şi colaborează cu Cvintetul Nuevo Tango. Arlia înfiinţează în anul 2011 Orchestra Filarmonica din Calabria a cărei dirijor titular este şi susţine numeroase concerte, în dublă ipostază, ca solist şi dirijor în: Italia, România, Lituania, Germania, Portugalia, Turcia, Rusia, Tunisia, Noua Zeelandă, Mexic, SUA, Israel, Anglia, Franţa, Egipt, Spania, Republica Cehă, Ucraina, China, Ungaria, Kazakstan.
Pentru concertul din această seară, Filippo Arlia a ales un program de cu totul altă factură, cu muzici ale compozitorilor ruşi Rahmaninov şi Scriabin. Ce altceva este viaţa noastră decât un şir de preludii la acest cântec necunoscut, unde moartea intonează prima notă, se întreba Lamartine, cel care i-a trezit interesul lui Franz Liszt în celebrele Preludii?
Poemul simfonic Insula morţilor op.29, i-a fost inspirat lui Serghei Rahmaninov de tabloul pictorului elveţian Arnold Böcklin. Barca lui Caron, care duce sufletul către odihna veşnică, pluteşte, în linişte, ca o umbră strecurată între chiparoşi şi stânci, pe o mare fără valuri.
Secvenţa Dies irae, care apare de mai multe ori în acest poem pesimist, reflectă angoasele autorului. La final, Poemul extazului, gândit iniţial de Alexandr Scriabin ca simfonia a IV-a. O lucrare despre forţa misterioasă a vieţii, cu idei ce exprimă, cu un efectiv orchestral enorm: prostraţie, voinţă, zbor, afirmare. Vise, combinate original cu conflicte dramatice, într-o bogăţie a temelor şi armoniilor.
OZANA KALMUSKI ZAREA
