29 aprilie 2024
ContrasensFiecăruia ce merită

Fiecăruia ce merită

Statisticile guvernamentale, dar și cele ale BNR sau ale Uniunii Europene spuneau un singur și același lucru: economia României este pe creștere, o creștere spectaculoasă. Un PIB mult mai mare decât acum câțiva ani, cu o pondere a datoriei în PIB mai mică, o rată scăzută a șomajului (e drept, și grație imigrației), o creștere a veniturilor și a nivelului de trai datorată politicilor de dezvoltare bazate pe ideea de creștere a salariilor, spre deosebire de politicile neoliberale de austeritate care au dus la scăderi și blocaje.

În ciuda acestor evidente, care pot fi demonstrate cu documente, după cum spuneam, nu doar ale Guvernului dar și ale unor entități care nu se află în subordinea sa, a existat o propagandă abilă care a întreținut ideea că ne aflăm în plin picaj economic, că puterea de cumpărare a scăzut, că economia se duce de râpă și că ne-am îndatorat de nu vor mai putea copiii noștri să plătească.

Nici o surpriză! Propaganda a reușit. Chiar și pe cei care au descoperit că își pot cumpără mai multe lucruri cu salariul sau pensia, i-a convins că, de fapt, o duc mai prost. Să fie primit! Asta e viața, ăștia-s cetățenii, alții n-avem! Partea mai nasoală, însă, este că cei care au împins la deal această propagandă au ajuns chiar și ei să creadă în ea.

Poate unii să fi banghit care ar fi adevărul, dar cei puși acum să “îndrepte” lucrurile chiar sunt convinși că trebuie politici de șoc care să pună capăt “debandadei”. Așa că, în ciuda faptului că economia a crescut frumos, pe bază de consum, evident, ca orice economie care se respectă, se va pune piciorul în prag și se vor tăia cheltuieli guvernamentale, finanțări, subvenții, ajutoare și așa mai departe pentru tot ceea ce înseamnă cetățean român sau firmă cu capital național.

Cu multinaționalele e altă poveste. Se vor tăia iar salarii, pensii se va umbla la impozite pentru că domnii care au ajuns acum, aș spune fraudulos, în fruntea bucatelor au impresia că țara mergea într-o direcție greșită.

Or, direcția pe care o știu ei e aceea în care ordinele vin de la Berlin sau Paris iar banii se duc într-acolo. În toată ecuația asta îi încurcă firmele românești, agricultura noastră, resursele naționale. Și în aplauzele poporului, vor scăpa de toate aceste probleme.

Iar, ca întotdeauna, poporul va primi fix ceea ce merită. Nici mai mult, nici mai puțin!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri